A fost finalizat primul spital de oncologie pediatrică din Romania construit exclusiv din donatii; are dotari de ultima generatie si 187 de paturi. Totul a pornit de la incapatanarea a doua femei care au vrut sa arate ca se poate. Peste 8000 de companii si persoane private au donat pentru realizarea acestui obiectiv indraznet.
In 14 august 2019 am fost la concertul Metallica de pe Arena Nationala; baietii au donat si ei suma de 250 de mii de dolari pentru acest spital.
A costat cam 45 de milioane de euro.
Acum, sa facem o simpla socoteala aritmetica fara pretentii de economisti de profesie: in ultimii 30 de ani se estimeaza ca in țărișoara asta a noastra s-a furat, pierdut prin coruptie, incompetentă, prostie, rea-credinta, etc., echivalentul unui PIB anual al Romaniei, adica cam 200 de miliarde de euro.
Asa ca sa nu ne miram ca nu avem spitale noi, autostrazi, căi ferate, ca avem drumuri rurale sau școli ca in secolul 19.
Aici nu mai este vorba de Austria, Olanda sau altii; este vorba de noi, de cat de bicisnici, nepasatori si lipsiti de solidaritate consecventa suntem. Adica, cum a zis Bolintineanu intr-o carte a sa: “ Nepasarea de religie, patrie si dreptate la români.”
Asa cred eu.
8 ianuarie 2023
——————————————————————————————————–
Razboiul de pe frontul din estul Ucrainei se poarta ca in al doilea razboi mondial, zici ca vezi documentarele din 1942: tranșee pline de noroi si gheață, soldati rusi disperați, prost echipați, fara hrana si munitie, impinsi de la spate si chiar împușcați daca dau inapoi precum faceau comisarii sovietici la Stalingrad, carne de tun mânată de la spate, nu conteaza câți mor, mii sau zeci de mii, ideea de măreție a visului sovietic intruchipata de lider conteaza.
De aceea, nu cred ca războiul asta se va termina curând, din pacate. Iar chiar daca bravii ucraineni ii vor impinge pe ruși inapoi si se vor indrepta spre eliberarea Crimeii, atunci lucrurile se vor complica îngrozitor fiindcă abia atunci dementul de Putin poate fi in stare de orice.
Razboiul asta se poate incheia doar prin dispariția lui Putin
12 ianuarie 2023
—————————————————————————————————-
Am avut ocazia fericita de a capata aseara o invitatie la avanpremiera Filmul Taximetriști. Ca provincial care mai vine cand si cand la Bucuresti am stat in hol privind privind in jur la multimea de invitati inainte de proiectie; lume multa, majoritatea oameni tineri, educati, multi oameni din media pe care nu i-am mai vazut live, ii stiu doar de la radio sau de la televizor.
Sunt un cinefil amator cu o cultura cinematografica binisor peste medie, cultura pe care mi-am format-o de pe vremea cand aveam vreo zece ani si stateam cu ai mei cu chirie in doua camarute in fundul curtii unei batrane proprietarese al carei fiu era “vaporean” si isi luase prin ’64 un televizor marca “Luchian” si care imi ingaduia ca in fiecare seara sa vin la ei in casa sa ma uit la televizor. Rolul meu era ca sa ii citesc subtitrarea filmelor; sedeam jos, batrana careia ii spuneam “mamare” mai motaia pe celebrul ” recamier” care era atunci un lux si din cand in cand se mai trezea si ma intreba: “Danut, ‘ce a mai facut’, tu, astia, ai?” iar eu ii povesteam precipitat ce se mai intamplase in film, atent sa nu pierd sirul filmului. Ei bine, acolo am vazut la “Telecinemateca” marile filme de la “Spellbound” si “Pasarile” ale lui Hitchcock pana la “Cenusa si diamant” al lui Wajda, “Lumina de gaz” a lui George Cukor, “Soimul maltez” al lui John Huston, “Zorba”, sau marile filme rusesti.
Apoi, student fiind, mergeam la Cinemateca din Bucuresti sau la Casa Studentilor unde prin ’80 venea in fiecare duminica D.I. Suchianu sa ne prezinte cate un film in cadrul unui seminar intitulat ” Lectii de muzeu si cultura cinematografica”.
Mai tarziu, prin anii ‘ 80 cand a inceput fenomenul filmelor video in Romania, cei de varsta mea isi aduc aminte de noptile in care erau in case cam zece grade iarna si stateam inghesuiti cate 20 de oameni in sufrageria unui apartament al vreunui prieten care primise de la fratele din America, nene, un video care costa la noi cam cat o Dacie 1300. Vedeam toate filmele tampite care erau aduse de navigatori, toate prostiile cu Bruce Lee sau Chuck Norris, casetele circulau de la o casa la alta toata noaptea. Intr-o astfel de noapte, pe la ora doua suna la usa un amic si zice:” Ba, am adus ‘Taxi Driver’ cu De Niro, il vedem si la patru trebuie sa il duc inapoi, nu e tradus”. Auziseram toti de film, l-am urmarit cu sufletul la gura, am inteles ce am putut si noi intelege si ne-am gandit la toti romanii nostri care fugisera in America si faceau taximetrie prin NYC.
De ce zic toate astea? Ei bine, vazand filmul “Taximetristi” asta seara am avut senzatia acuta ca vad “Taxi Driver” de Romania la o distanta de 45 de ani; fara fapte eroice, fara violenta si sange pe pereți, fara alienarea lui De Niro vindecata de salvarea unui suflet sau dementa lui Harvey Keitel; nu frate, vedem cum e viata aia a oamenilor din masinile galbene cu care unii mergem in fiecare zi, viata aia aparent banala dar traita la maxim, caterinca aia romaneasca adevarata a omului care asculta in fiecare zi povestile de viata tampite ale tuturor de care e el insusi satul pana peste cap de propriile lui povesti si drame, dorintele lui care par minore pentru unii dar care pentru el sunt adevarate vise. Diferenta dintre “Taxi Driver” si “Taximetristi” este diferenta dintre America si Romania. In rest, totul este adevarat si real.
Dialogurile sunt excelente iar jocul actorilor este minunat.
Am fost sa vad “Teambuilding” in prima zi de difuzare pe ecrane cu mult inainte sa inceapa nebunia pro si contra de pe FB.
Sunt unul care a intrat in corporatii tarziu, dupa 16 ani de lucrat in “combinatele” patriei si am lucrat 20 de ani in doua multinationale pana m-am saturat. Inteleg succesul filmului fiindca nici corporatiile nu mai sunt ce au fost acum 25 de ani cand am intrat eu in viata de corporatie. “Teambuilding” atrage prin faptul ca foarte multi tineri sunt astazi “corporatisti”; filmul are alt dinamism dar jocul actorilor este de multe ori fortat (vezi Serban Pavlu, un actor super dar caruia rolul nu i se potriveste catusi de putin}. Plus de asta, una din cheile filmului este scoaterea in evidenta a vesnicei noastre probleme, a nationalismului regional care ingrasa inima de satisfactie multora dintre romani.
“Taximetristi” scoate la lumina lumea aia reala, nebagata de seama de multi dintre noi, aia care doare si de care nu ii pasa nimanui.
Felicitari echipei, scenaristi, regizor, actori!
Mergeti si vedeti filmul, veti avea constatarea (dureroasa, ce-i drept) pe care o ai daca vezi Romania mergand cu trenul nu cu BMW-ul. Aia e Romania reala.
17 ianuarie 2023
———————-
About the author
