Din când in când mai ies din casa fără masina. Merg pe jos iar uneori ma urc in cate un autobuz câteva stații sa vad lumea la firul ierbii. In seara asta, m-am gandit din nou la grozăvia pe care o îndură oamenii aia nevinovați care sunt pisați de bombardamentele barbare ale rușilor si am incercat sa imi imaginez cum ar fi sa simți așa ceva.
‘Omul așteptă să se facă verde si traversă intersecția îndreptându-se spre stația de autobuz. In stație lume puțină; privi in jur: un bărbat in uniformă (pe jachetă scria “poliția de frontieră”), nebărbierit, cu o figură obosită, probabil ieșise din schimb; o femeie in vârstă, grasă si bondoacă, cu o gușă proeminentă, îmbrăcată cu o rochie înflorată din material supraelastic scurtă, mai sus de genunchi, strânsă pe burtă, care ii dădea un aer de-a dreptul caraghios; un om înalt, uscățiv, cu o bluză de trening care fusese odată albă; o femeie tânără cu niște plase grele in mâini.
Omul nostru își aprinse o țigară, autobuzul nu se vedea. Printre ei trecu un câine maidanez jigărit. Vântul de seară de octombrie se învârtoșă si omul își ridică gulerul gecii de velur și își îndesă mai bine șapca sport pe cap. Trecu o mașină de salubritate care ocoli bețiv o groapă din asfalt.
Sosi autobuzul, așa ca omul strivi cu călcâiul țigara fumata pe jumătate si se urca. Se așeză pe un scaun, ușile se închiseră cu un pufăit zgomotos. Se uită la oameni; mai toată lumea privea absentă in gol sau pe geam cu excepția celor care se uitau in telefon; unul singur vorbea cu voce tare cu casca in ureche, de niște contracte, ceva. Un altul, care părea tânăr dacă nu ar fi avut o barbă țepoasă sură își ținea fața in pumni si privea înainte, cu privirea fixă, cu o figură preocupată doar de gândurile lui.
La stația următoare urcară doi adolescenți, imbracați hipsterește, unul avea niște pantaloni negri mulați care ii scoteau in evidență picioarele subțiri rău.
Autobuzul opri in stație si omul coborî. Bulevardul era slab luminat, puțini trecători deși nu se făcuse încă opt.
Deodata un șuierat puternic, neobișnuit se auzi undeva sus; omul nostru ridică repede privirea si in clipa aceea apucă sa vadă cum partea de sus a blocului de zece etaje in construcție aflat la câțiva zeci de metri in fața lui zboară in bucăți; bubuitura groaznică il aruncă pe om in spatele gardului viu de pe trotuar. Câteva zeci de secunde se mișcă dezarticulat ca atunci când vrei sa te trezești dintr-un somn greu. Brusc, auzul ii reveni cu un zgomot infernal ca atunci când in liniștea nopții cineva dă drumul dintr-o data la boxe la maxim. Se adună de pe jos si se târî până la trotuar. Văzu ca prin ceață cum brațul macaralei uriașe aflată lângă bloc pare ca se înclină încet ca intr-un slow motion. Apoi începu un zgomot îngrozitor de fiare care scârțâie si se contorsioneaza; pentru o fracțiune de secunda prin mintea omului se derulară sunetele din filmul cu Titanicul care se rupe in două înainte sa se scufunde, sunetele acelea de metal care se îndoaie si se torsioneaza, zgomotul ăla de cui frecat pe tabla, amplificat de mii de ori. Imaginea prinse viteză si macaraua se prăbuși intr-un nor de praf care întunecă lumina palidă a becurilor de pe stâlpi.
16 octombrie 2022
———————————————————————————————
Prieteni, vă mulțumesc din inima pentru urări!
La rândul meu, vă doresc sa fiți sănătoși și să navigăm cu grijă si luciditate in această lume pe care din păcate din ce in ce mai mulți imbecili, impostori, ticăloși, hrăpăreți și nebuni periculoși o fac din ce in ce mai urâtă.
Sa va dea Dumnezeu liniste sufleteasca si sănătate!
20 octombrie 2022
———————————————————————————————————–
Bine, bă, bulangiilor, nu mă chemaț și pă mine la bal la castel? Dădeam și io o pensie acolo de un bilet, o măslină, o țuică!
Nu mai poți scoate nasul in lume de atâția miliardari, nene!
30 octombrie 2022
————————————————————————————————————-
Am vazut aseară pe TVR2 documentarul “Brasov 1987. Doi ani prea devreme” realizat de Liviu Tofan, dedicat revoltei muncitorilor din Brasov din 15 noiembrie 1987.
Am trait 33 de ani in comunism, adica jumatate din vârsta mea actuala si cu toate astea, văzând secvente de arhiva cu cuplul Ceausescu si spectacolele dedicate lor mi-a venit sa vomit.
15 noiembrie 1987 căzuse intr-o duminica si deja vestea revoltei din Brasov facuse inconjurul lumii. Pentru a contracara acest lucru, Ceausescu a hotarat tam-nisam ca marți, 17 noiembrie, sa inaugureze canalul Poarta Alba-Midia Năvodari.
Lucram la un nenorocit de combinat chimic din Navodari si imi aduc aminte perfect cum pe o vreme câinească cu ploaie si frig am fost scosi cu noaptea-n cap sa stam ore in sir pe taluzul canalului aproape de ecluză ca sa il întâmpinam pe tiran. Eram vineti de frig, o colega care locuia aproape pleca pe șest acasa si ne aducea ceai cald. Undeva dupa pranz a aparut pe canal si vasul pe puntea caruia o mogâldeață facea cu mâna miilor de oameni care acopereau taluzurile canalului iar activiștii se plimbau agitati printre noi îndemnându-ne răstit sa scandam “Ceausescu si poporul”, etc.
Cand vad lucrurile astea si imi revin in minte cu o acuratețe bolnavă vremurile alea am instantaneu o senzație de vertij si imi încleștez fălcile sa imi stăpânesc senzația de vomă.
15 noiembrie 2022
———————————————————————————————
Cu o zi inainte de marele vot de maine din JAI privind aderarea noastra in Schengen, toata lumea nu stie ce sa creada: exact ca Bula care intrebat fiind a doua zi dupa nunta daca mireasa a fost fata mare a raspuns:” Nu stiu, băi, unii zic ca da, altii ca nu…”
Acuma nici noi nu suntem fete mari si știm asta dintotdeauna, le avem si noi pe ale noastre, da’ Austria, mă?
Păi nici daca n-as fi fata mare nu m-as baga in pat cu un austriac chiar daca mi-ar da castelul Schönbrunn in dar!
Numai aia care nu au avut de-a face cu ei nu stiu ce hram poarta sub poleiala aia de vals vienez, schnitzel vienez, ecler vienez si peruci împaratești.
Numai ăia mai puțin informați nu stiu ca Viena a fost pe toata perioada razboiului rece locul de intalnire unde se puneau la cale toate mârșăviile, intalnirile intre spioni, afacerile murdare si intelegerile spurcate intre blocul comunist condus de ruși si vest; acolo, intre un Mozart la Operă si un schnitzel vienez, “Ja, wir verstehen uns, ja, ja”!
Asa ca mizeria se vede de pe Alpii voștri imaculați, băi Herr Kanzler Von Österreich!
7 decembrie 2022
—————————————————————————————
La Mulți Ani, dragi prieteni de pretutindeni!
Sa ne dea Dumnezeu tuturor un an 2023 cu sanatate, pace si prietenie trainică!
31 decembrie 2022
About the author
