Mai duceți-vă, băi, dracului cu investigația voastră! Au trecut 16(șaisprezece!) zile de la apelul acelei fete către 112 si voi tot refaceți traseul lui Dincă de la casă la farmacie! Hai sictir, băi! Nici măcar Agatha Christie nu avea in cap scenariile voastre, ilogice si fanteziste, prostiile voastre spuse cu emfază prin tot soiul de indivizi idioți care apar pe televizor și se cred Raymond Chandler sau Dashiel Hammet! Cine p**a mea este, băi, Dincă ăsta? Este vreun Vautrin al lui Balzac, este vreun zeu al criminalilor in serie, vreun Ted Bundy, cine e?
Chiar nu va e rușine? Aduceți, mă, un maistru constructor priceput să vă spargă gropile alea betonate, ca tot ii dați intr-una că sunt suspecte si voi vă uitați la ele ca la mormântul lui Tutankhamon!
De fiecare dată cand văd chestii de-astea mă rog sa nu cumva sa apară la orizont vreun război in care sa fim implicați fără voia noastră – sau din prostia noastră- fiindcă atunci am asista la cel mai sinistru film al neputinței, prostiei și nepregătirii noastre pentru tot ce înseamnă vremurile de azi. Cred că instituțiile de forță ale statului s-ar comporta ca în filmele cu proști; cred că ne-am îngrozi văzând cine suntem cu adevărat: niște tâmpiți iremediabili, neserioși și incapabili. La televizor apar intervievați in direct șefi interlopi din Caracal care conduc legal afaceri cu firme de pază și securitate (de exemplu Remus Rădoi zis “Codiță”) și care vorbesc mult mai elevat decât procurorii sau șefii poliției: cică, “conivență, implicare, tipologie, asumare, aplomb, informații distorsionate, notorietate”, etc. Te doare capul, zici că ești in “Misterele Parisului”!
Intr-o alta secventa, doi polițiști pântecoși sar sprinteni un gard când puteau iesi pe poarta. Ăsta e un gag folosit de comici vestiți ai ecranului de pe vremea filmului mut. După săritura acrobatică cei doi “iau pas alergător” cum se zicea in armată prin fața jurnaliștilor, a colegilor și a câtorva gură-cască spre mașină, cu figuri tâmpe de școlari care vor sa impresioneze fetele din clasă la ora de sport. Asta e de Las Fierbinți, se pare că toată țara a devenit un uriaș spital de psihiatrie in care nebunii periculoși au preluat conducerea spitalului iar medicii si personalul privesc stupefiați la ce se întâmplă.
De când cu tragedia petrecută la Caracal, am aflat și eu că în oraș există un bulevard care se cheamă bulevardul Antonius Caracalla. Asta înseamnă că edilii orașului, mai noi sau mai vechi, sunt convinși că numele orașului lor celebru a fost dat de însuși împăratul roman Marcus Antoninus Caracalla acum 2000 de ani când acesta a făcut o escapadă cu căruța imperială în Dacia. Asta explică, probabil, de ce caracalenii ajunși prin Parlament în frunte cu Iordache sau marii jurnaliști in frunte cu Dan Diaconescu și Marius Tucă sunt așa de mândri: ei cred cu tărie că au urme de ADN ale împăraților romani.
Tragedia acestei intamplari nu face altceva decat sa scoata la iveala ca toata tara a devenit un uriaș Caracal. De fapt, apelul Alexandrei la 112 a contat mai mult decât toate protestele societății civile din ultimii doi ani și jumătate împotriva ciumei roșii, mai mult decât milioanele de vorbe ale politicienilor din opoziție, ale jurnaliștilor, mai mult de 1000 de ori decât încercările (eșuate, de altfel) lui Iohannis de a stopa abuzurile legislative ale coaliției toxice; acel telefon plătit cu o moarte cumplită a rupt pânza groasă de păianjen care a acoperit țara de atâta amar de vreme. A scos la iveală putregaiul din societatea românească, a făcut posibil ca toți oamenii care înțeleg cât de cât ce se întâmplă in jurul lor să priceapă că apartin unui stat eșuat, cu instituții acaparate de partidul- stat pe care le-a populat cu acoliții săi intr-o manieră atât de revoltătoare încât depășește de departe sistemul de pile-cunoștințe-relații din anii comunismului.
Acel telefon al Alexandrei a fost prețul pe care această fată l-a plătit cu viața pentru ca noi toți să putem vedea, daca mai era nevoie, în ce țară trăim. A fost un fel de detonator nuclear care a dat peste cap sistemul instaurat de 30 de ani in România: un sistem al unui stat încremenit intr-un post-comunism etern, deși oficial suntem in UE. Acel telefon a speriat șobolanii roșii care se văd in toată hidoșenia lor fiindcă Alexandra a dat la o parte cortina groasă, grea si împuțită care ii ferea de ochii celor pe care mintea nu îi ajută să înțeleagă ce se petrece dincolo de ea iar cei ce înțeleg sunt prea puțini si huliți de media plătită.
Acel telefon a fost ca un cutremur de gradul 8. I-a speriat până si pe bătrânii bolșevici îmbrăcați in capoate vișinii de la CCR care acum probabil că se felicita pe ascuns pentru inspirația de a fi de amânat de șapte ori decizia pe coduri.
Acel telefon al acestei fete a fost un semnal către noi toți fiindcă până la urmă asta a vrut să ne spună Alexandra: Eu voi muri ca să vă fac să intelegeti în ce țară trăiți. Voi ce aveți de gând să faceți?
About the author
