Nici n-a început bine anul ca au si început “urările de bine” pentru cancerul național Liviu Dragnea, plecat zice-se, pentru o lună(!!!) in vacanță în Maldive cu fătuca aia cu privire bovină: sa-l lovească un tsunami, să cadă avionul, sa-l mănânce canibalii, sa-l înțepe vreo gânganie etc. Sunt gata să pun pariu pe o sticlă de Chivas de 18 ani că asta cu vacanța e o vrajeală. Sunt încredințat ca realitatea e alta. Hai sa vedem:
Dragnea știe bine ca anul ăsta e lupta cea mare și viața l-a învățat să nu intre niciodată nepregatit intr-o luptă. Sa ne amintim un pic ascensiunea sa in ultimii trei ani. Când a primit prima condamnare de 1 an in primavara lui 2015 a demisionat din funcțiile de președinte executiv și ministru; STIA că urmează la puțin timp urmărirea penală împotriva lui Ponta și in felul ăsta l-a forțat astfel pe acesta să facă același lucru; ne amintim că Ponta a demisionat din funcția de președinte PSD in iulie lasand-o interimar pe Rovana Plumb care tot zicea încurcată ca “Victor Ponta nu a demisionat ci s-a retras temporar”. Totuși CEX-ul lor trebuia sa aleagă un interimar până la congres și Dragnea candidează – avea toți baronii de partea lui- și o învinge pe Rovana la scor. APOI PLEACĂ 3 săptămâni în Brazilia in vacanță. Dacă va fi vreodată să iasă la iveală povestea aia, acolo și-a facut planurile de viitor și evident, cu cine trebuie, fiindcă nu a fost singur acolo. Când s-a intors, în calitate de interimar, și-a organizat congresul din octombrie cu o premieră: a fost singurul candidat și a ținut ca alegerea președintelui sa se facă de toată suflarea PSD; au fost organizate alegeri in teritoriu si 97% din pesedisti l-au ales. Dragnea văzuse cel puțin trei maziliri ale unor șefi PSD- Iliescu, Năstase, Geoană – făcute de complotisti la Congres in spatele ușilor închise și a vrut să se asigure ca nu poate fi dat jos la fel. De asta, cand “cu puciștii” zicea sigur pe el:” Poziția de președinte nu se ia cu japca, eu am fost ales de toți membrii partidului.” Urmează tragedia Colectiv și Dragnea o speculează scăpănd definitiv de Ponta.
Ne intoarcem azi. Așadar, Dragnea știe că e anul decisiv și vrea să isi facă un plan prin care sa anihileze total opoziția, cu orice preț. A și spus după alegerile din 2016 ca PSD trebuie să rămână 20 de ani la guvernare. Va lua in calcul toate posibilitățile, inclusiv cele total nedemocratice cum ar fi fraudarea alegerilor prin amendamente aduse legii electorale. 
Asta e vacanța lui Dragnea in Maldive, după părerea mea. Înconjurat de consultații sai și de alții despre care poate vom afla surprinși ca au fost și ei în aceeași vacanță, brigandul- sef pune la cale marele său plan marsav pentru noi. Sa mai amintim că însuși bătrâna Godzilla numită Iliescu s-a împotrivit in octombrie 2015 ca presedintele PSD sa fie ales de toți membrii de partid și l-a comparat pe Dragnea cu Ceaușescu? Ăsta e omul nostru. Acest an e decisiv. Dacă acest nenorocit câștigă bătăliile acestui an alegerile din 2020 sunt formale. 
Așadar, să dea Dumnezeu să nu am dreptate și să ofer sticla de Chivas unui prieten de pe FB. Dacă însă am, o voi bea pe toată și mă voi îmbăta să uit coșmarul, măcar pentru o zi.

Scrie un Comentariu/Intrebare

Adresa de email nu se va publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

clear formSubmit