Acum vreo doi ani în urmă, Cristian Tudor Popescu era invitat prin telefon la o emisiune pe un canal de știri. În momentul când a intrat pe post, primul lucru pe care l-a făcut a fost să îl apostrofeze pe realizatorul emisiunii; cu vocea tăioasă și plină de arțag Popescu i-a spus acestuia :” Domnule… nu ați găsit o altă poză de-a mea să o puneți pe ecran ? Din atatea poze , nu ați găsit-o decât pe asta în care parcă sunt Nosferatu ?”
Știa doctorul nostru în cinematografie ce știa. De fapt, poza era una obișnuită, nimic tendențios, nimic deplasat. O poză cu Cristian Tudor Popescu așa cum e el: Cu fața uscată, venele de la tâmplă umflate, fălcile încleștate și privirea crîncenă. Oricum , era o poză mai bună decât pozele sale din tinerețe în care poți jura că este un ilegalist comunist, un fel de I.C. Frimu sau Vasile Roaită. Prezentatorul emisiunii a bâjbâit ceva, a încercat să o dea pe glumă, s-a dezvinovățit și a rugat colegii din regie să schimbe poza. Te pui cu CTP ? De atunci, îl putem auzi pe CTP la televizor privindu-i o poză mai umană, cu mâna dusă la bărbie în semn de reflecție profundă.
Acum câteva seri, l-am văzut pe Cristian Tudor Popescu la o emisiune pe Digi 24 unde era invitat să comenteze ultimile știri: printre altele, candidatura lui Marian Munteanu la Primaria generală și videoclipul trupei Taxi , “Despre smerenie”; Nosferatu în persoană: cu pupilele mărite de furie, gesticulând cu mâinile cu degetele rășchirate, făcând, literalmente, din când în când spume în colțul gurii. “Crucișătorul presei românești”, cum a fost numit cândva, tuna și fulgera împotriva “individului “ Munteanu și îi numea pe artiștii care apar în videoclipul respectiv “patetici”, dar , preciza el, în sensul american al cuvântului , adică jalnici. Orice încercare a prezentatorului de a aduce oarecare argumente împotriva opiniei CTP-ului era sortită pieirii. De fapt, de ani buni de zile, cam toată lumea a înteles un lucru : atitudinea pe care trebuie să o adopți în cazul în care îl inviți pe CTP la o emisiune , este să nu îl contrazici. Omul are un dar nefericit al contrazicerii până în pânzele albe, ceva de speriat. În consecință , majoritatea celor care îl au ca interlocutor evită să îl contreze, chiar cu argumente pertinente, și atunci toată lumea este mulțumită : moderatorul că și-a atins scopul, iar CTP, că și de asta a învins și punctul lui de vedere a fost unanim acceptat. L-am văzut pe Cristian Tudor Popescu la multe emisiuni televizate și pare că mai toată lumea și-a însușit acest comportament : îl lasă în pace ca pe un om imposibil, și îi fac toți pe plac răsuflând ușurați după aceea că și-au făcut treaba și nu a ieșit scandal. Exact ca atunci când printre cunoscuții noștri există întotdeauna câte unul care este atat de dificil încât cei din jur, când simt că este momentul că lucrurile pot scăpa de sub control din cauza lui, schimbă între ei , inteligent, priviri complice de genul “lăsați-l în pace , doar îl știti cum e”, și fie îi dau dreptate rapid și încheie discutia, fie schimbă subiectul care tinde sa devină unul exploziv.
Și uite așa, omul nostru cu bluză de trening și Dacie a traversat 25 de ani de presă construindu-și un soclu care însă nu este atât de imaculat cum vrea el să ne arate. Nu cred că se poate uita atitudinea lui CTP față de fenomenul Piața Universității și mineriadele din anii `90, sau cârdașia lui cu cel mai corupt șef de ziar din anii `90, Dumitru Tinu, sau ipocrizia sa în ceea ce privește prăpastia dintre imaginea de modestie materială pe care o afișează și combinațiile de presă pe bani buni pe care le-a facut de-a lungul vremii. Ne aducem aminte și de scandalul său cu Mircea Dinescu – alt “băiat deștept”, dar cel putin simpatic – pornit tot de la bani , când Dinescu îl acuza pe “vulturul opărit” că a “venit cu Dacia lui ponosită și cămașa veștejită pe el, cu trei sute de mii de euroi în buzunar, să facem ziarul Gândul.”
Nosferatu. Nici că se putea o mai bună autodescriere. Un vampir energetic care se hrăneste cu lacomie din teama celor din jur de a-și pune mintea cu el. Cu toate acestea, la fiecare emisiune, CTP dă semne de oboseală și nu se mai poate concentra, după cum singur mărturisește. Are nevoie de sânge proaspăt și vai de cel care îi va cădea în gheare a doua zi. În filmul lui Murnau, vampirul Nosferatu, în lăcomia sa nesfârșită, suge sângele unei femei până când îl prinde lumina răsăritului care îl transformă în cenușă. La Nosferatu-Cristian Tudor Popescu, nu mai este nevoie de nici un răsărit; încrâncenarea nebunească l-a transformat deja în cenușă.
About the author
