Paranoia lăcomiei

Recentele aduceri la lumină ale mega-afacerilor în zona retrocedărilor de teren împădurit-lucru care se întâmplă de 20 de ani încoace sub îngăduința politicului și a opiniei publice anesteziate și lipsite de reacții concrete – arată încă o dată că suntem o nație care nu are percepția limitelor. Nu degeaba avem atâtea zicale care își dovedesc veridicitatea de secole. Alături de cele trei atotcuprinzătoare proverbe care definesc practic istoria noastră ( ”capul plecat, sabia nu-l taie”; ”fă-te frate cu dracul până treci puntea” și ”fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă”), avem încă cel puțin câteva care definesc lipsa de limită a lăcomiei românești, păcat omenesc fundamental și universal: ”cine fură azi un ou, mâine fură un bou”, ”dă-i un deget și îți va lua toată mâna” sau ”lăcomia strică omenia.”

Îmi aduc aminte de primele zile de după 22 decembrie 1989; la descinderea în casa dobitocului Tudor Postelnicu, fost Ministru de Interne, se găsiseră alături de bani, câteva zeci de sticle de whisky, sute de săpunuri ”LUX”, zeci de cartușe de țigări ”KENT” și pachete de cafea. Poporul privea siderat la TVR Liberă și nu contenea să se minuneze de această uriașă ”avere”. Era într-adevăr o avere pentru vremea aceea. Pentru cei care nu își mai amintesc, un cartuș de „KENT”, un kilogram de cafea sau un gram de aur aveau același preț rotund: 1000 de lei. Cu un bun salariu de inginer îți puteai cumpăra trei kilograme de cafea sau trei cartușe de țigări sau o oarecare combinație din aceste lucruri. În realitate, cele găsite în casa lui Postelnicu erau o nimica toată pentru un cetățean dintr-o tara vestică, probabil echivalentul unui salariu lunar bun. A trecut vremea și românul a început sa progreseze în materie de pretenții. De la cafea și țigări, s-a trecut la suta de dolari (reamintesc că în vara lui 1990, un dolar se vindea la negru cu 100 de lei), apoi la mia de dolari și până la pusul poalelor în cap a fost doar o chestiune de timp. Astăzi asistăm la spăgi de zeci si sute de milioane de euro , într-o țară în care salariul mediu brut este sub 500 de euro.

Privesc la televizor la scandalul retrocedărilor de păduri și mă gândesc ce altceva ar putea fi în mintea unui om inteligent, dar stricat de corupție până în măduva oaselor cum este Hrebenciuc – ”guzganul rozaliu”, cum l-a numit CTP acum câțiva ani – decât o paranoie a lăcomiei. Cineva care l-a cunoscut îmi povestea o data, că la începutul anilor `90 când își începuse ascensiunea în Bacău, le pretindea primilor investitori străini locali aparuți în zonă, aparate de aer condiționat. Azi a ajuns să pretindă 12,000 de hectare de pădure. 12,000 de hectare! În ceea ce mă privește, am început să mă satur de placa ”până la dovedirea vinovăției de către instantă, operează prezumția de nevinovăție “, bla-bla. Hai să fim serioși. Acest personaj a fost – sper că i s-a înfundat de această dată – cel mai reprezentativ tipar de ”naș” al corupției instituționalizate din România. Nu a existat timp de 25 de ani, mare scandal de corupție în care să nu fi fost pomenit numele lui Hrebenciuc. Reamintesc că este unul din pilonii cu care a început in 1992 acest proces de corupție de stat, alături de Iliescu si Năstase. Dacă nu mai țineti minte, între 1992 si 1996 România nu l-a avut prim-ministru pe abulicul Nicolae Văcăroiu decât „de jure”. Adevăratul prim-ministru din umbră a fost Viorel Hrebenciuc, care în calitate de secretar general al guvernului a condus practic guvernul. De fiecare dată a căzut în picioare, ceea ce i-a consolidat aura de „om de neatins”. Realitatea este că Hrebenciuc este atins, și încă bine; este atins de paranoia lăcomiei care i-a distrus simțul realitățiii chiar și în materie de corupție.

În final, nu pot să nu amintesc faptul că nu ne dezmințim comportamentul de Păcală și Tândală. Mafia pădurilor operează de ani buni și toată lumea pare că s-a obișnuit cu aceasta situatie, ”ca țiganul cu scânteia” cum zice un alt proverb de-al nostru. Cu toate acestea, au existat până acum vreo câțiva ani câteva campanii – unele finanțate de mari multinaționale și promovate masiv de televiziuni comerciale – de reîmpădurire a zonelor în care pădurea a fost tăiată fără milă de acești briganzi infestați de paranoia lăcomiei. Acțiunile mi s-au părut de o prostie fără margini, afară cumva de faptul că aceste campanii au avut rolul lor de a prosti poporimea cu un scop clar. Altminteri, cum să califici altfel decât ”imbecilitate mioritică” faptul ca unii nemernici taie sute de mii de hectare  de pădure, iar noi, în loc să ne năpustim asupra lor și să îi distrugem, venim în urma lor și plantăm cuminți câteva hectare de puieți în speranța că peste 20 de ani vom avea pădurile țării la loc ?

About the author