Godzilla

Recentele fapte de corupție la nivel înalt ieșite la iveală în ultimele zile – afacerea Microsoft, de pildă – confirmă ceea ce mulți dintre oamenii normali la cap intuiau, încă de acum 20 de ani, și anume, că se dăduse atunci, după `90,  semnalul unei tranziții primitive și sălbatice a proprietații de stat către persoane particulare; fenomenul a început timid, cu neîncrederea celui care după o viață trăită sub teroare, constată că, iată, merge;  apoi cu un curaj sporit văzând că se poate și mai mult, totul e chestie de cine are mai mult curaj, tupeu sau nesimțire;  până la pusul poalelor în cap , tipic românește, nu a mai fost decât un pas.  Monstrul comunist chiar murise, trebuia devorat și totul se rezuma la cine apucă o halcă mai mare. La începutul deceniului al doilea postdecembrist, deja lucrurile intraseră pe făgașul normal în ce priveste jaful,  iar guvernarea Năstase a definitivat apoteotic corupția generalizată. Acum, nu contenim să ne mirăm constatând că lucrurile au ajuns atât de departe încât statul însuși nu mai poate face față acestui cancer. Într-o apariție televizată recentă, dl. Ion Țiriac, cu stilul său personal, întreba retoric statul român: Ce s-a făcut cu cele 3 trilioane de dolari produse de România postrevoluționară?

În acest context al corupției generalizate, ne întrebăm de exemplu,  dacă ofensiva actuală împotriva baronilor locali va deveni o obișnuință, sau dacă,  dimpotrivă, nu va eșua după alegerile prezidențiale ca atâtea inițiative de-ale noastre,  începute și neterminate. Pe măsură ce încep să iasă la iveală informații despre această specie umană botezată  “baronii locali”, mulți dintre noi se întreabă naiv dacă multe dintre fapte sunt adevărate sau  sunt doar invenții ale mediei comandate de adversarii politici. Stau de vorbă cu oameni obișnuiți și mă cutremur văzând  atâta lipsă de cultură civică care presupune până la urmă exersarea unei minime capacități de a discerne singur între ce se cade și ce nu, între ce e bine și ce e rău, între ce e plauzibil și ce nu, între ce e normal și ce este anormal, sau între ce este acceptabil și ce nu. Recentele scoateri la iveală ale unor întâmplări petrecute în baronatele acestor indivizi, produc pentru unii uimire sau consternare. Ca unul care mă informez – doar din surse publice, evident – despre ce se petrece în fiefurile baronilor locali, îndrăznesc să spun că, dacă printr-o minune, am avea ocazia să scoatem la lumină și sa prezentăm poporului tot ce s-a petrecut și se petrece în aceste județe, probabil că lumea ar ieși în stradă și ar lua cu asalt reședințele baronilor locali sau chiar i-ar linșa.

Cum de s-a ajuns totusi aici? De când a început să se țeasă această pânză groasă și murdară a corupției instituționalizate?  De când s-a conturat această federalizare de model feudal a țării? De când au început să apară acești indivizi mai monstruoși decât modelele clasice de ciocoi rudimentari de tipul Tănase Scatiu sau Dinu Păturică? De ce oamenii s-au comportat atâta vreme printr-o atitudine confuză și paradoxală, în care pe de o parte așteaptă să scape de astfel de conducători locali, dar  pe de altă parte nu sunt în stare decât sa manifeste un soi de inerție ostilă și lipsită de acțiune? Ca posibil răspuns la aceasta ultimă intrebare îndrăznesc să spun doar atât : din lipsa unei solidarități comunitare, veche la noi de când lumea, din lipsa unei rezistențe ferme care a făcut loc toleranței neajutorate și din lipsa unui minim orgoliu care să ne ofere puterea să spunem răspicat oricui: “Destul ! Până aici ! Așa nu se mai poate!”, urmate de o acțiune concretă.

Rămâne însă întrebarea: de când a început să se contureze această stare de lucruri? Răspunsul meu este: de mai mult de 20 de ani. De pe vremea când Ion Iliescu chema minerii în Piața Universității și își asigura acoliții că nu vor păți nimic. De pe vremea când Ion Iliescu numea în `92 pe abulicul Nicolae Văcăroiu pe post de prim-ministru marionetă , punând de fapt în spate pe adevăratul prim-ministru, pe Viorel Hrebenciuc. Atunci au început să se pună bazele corupției de stat in România. Atunci a început totul, cu Ion Iliescu – Președinte, Viorel Hrebenciuc – Secretar General al Guvernului și prim-ministru de facto, iar Adrian Năstase – Președinte al Camerei Deputaților.  Acum, Ion Iliescu comentează ferm că “justiția trebuie să își facă datoria indiferent despre cine este vorba iar partidul nu trebuie să ia apărarea oamenilor care intră in conflict cu legea“. Serios, domnule Iliescu? Dar de când au apărut acești oameni în politică și afaceri ? De ieri, de alaltăieri ? Nu, ei au fost contemporani  în politică cu domnul Iliescu care i-a acoperit cu pulpana groasă a mantalei bolșevice, întocmai ca o reptilă care își clocește ouăle acoperindu-le cu corpul pentru a fi sigură ca vor cloci. De fapt, domnul Iliescu este întocmai ca acel monstru preistoric  GODZILLA, care  înainte de a-și da sfârșitul, are grijă, cu prețul unui efort imens să expulzeze zeci si zeci de ouă din care vor ieși monstri ce vor stapâni lumea după aceleasi reguli ca pe vremea lui. Iar atunci, va putea să își doarmă liniștit somnul de veci știind că misiunea lui a fost îndeplinită.

About the author