Mă aflam odată, la un meeting corporatist cu participanți din mai multe țări, în care o sclifosită, o birocrată care își dădea importanță cu mare aroganță, mare manager în biroul regional, ne ținea o prelegere despre teoria riscurilor. În corporațiile de astăzi, mai ales în cele din zona financiară, un astfel de departartament de tineri școliți în matematici actuariale are o greutate considerabilă. Madama cu pricina ne băgase în grafice și statistici, care desigur că teoretic făceau sens, dar puse în practica realității unui loc, se lovesc ca nuca în perete dacă nu sunt articulate cu locul și cu oamenii locului. La capătul prelegerii, ca de obicei, întrebari si răspunsuri. Am întrebat-o dacă îmi poate spune ce ar trebui să facă un om pentru a elimina în totalitate riscul de a fi implicat într-un accident rutier. A avut un moment de ezitare , după care a început să îmi înșire explicații pur teoretice. Am întrerupt-o și i-am spus că în țara de unde vin eu, cu realitatea locului și comportamentele oamenilor locului, un astfel de risc poate fi eliminat complet doar dacă un om nu iese din casă toată viața lui, și pe deasupra locuiește într-un bloc mai sus de etajul 1, fiindcă au fost înregistrate accidente rutiere în care un șofer beat sau iresponsabil a intrat cu basculanta într-o casă schilodind sau chiar omorând oameni. Tot la o ședintă cu expați corporatiști, vrând să îi conving că orice inițiativa trebuie aplicată ținând cont- iarăși- de realitatea țării si de comportamentul oamenilor ei, le-am arătat o cataramă de centură de sigurantă auto; i-am întrebat dacă știu ce este , au zis că da-unul chiar a glumit și m-a întrebat ce m-a apucat să îmi distrug centura de siguranță de la mașină. Și atunci, le-am spus că în această țară, la marile intersecții din București de exemplu, niște indivizi cam tuciurii vând printre altele și astfel de catarame, pe care oamenii le cumpără cu 10 lei. De ce? Ca să păcălească legea. Le-a fost imposibil să înțeleagă că la noi sunt mulți șoferi care nu respectă legea rutieră de a purta centura de sigurantă (cele mai multe amenzi rutiere sunt pentru asta), și pentru a nu fi sâcâiți de semnalul sonor al mașinii care te atenționează ca ești în neregulă, pun această cataramă în loc de centură. Deci un român nu vrea sa respecte legea, și dă bani pe un obiect ilegal, ca să păcălească sistemul mecanic al mașinii, expunându-se riscului de a fi amendat și chiar punându-și astfel viața in pericol. Iată un adevărat paradox de comportament românesc, greu de înțeles de alții.
Un alt exemplu care se petrece des la noi: doi soți sau parteneri de cuplu se iau la bătaie în plină stradă. În mod normal, un om civilizat sare să îi despartă, dar se pomenește în scurt timp luat la bătaie și de el și de ea pe motiv că ”ce s-a băgat, nu e treaba lui, asta e problema lor”.
Am trăit pe viu un astfel de moment uluitor , cu mai multi ani in urmă; veneam de la Focșani spre Brăila, într-o urâtă seară târzie de noiembrie împreuna cu un coleg de-al meu. Amândoi îmbracați business așa cum se cere într-o multinațională, după o zi grea cu ședințe și rapoarte.
La intrarea într-un sat (Măicănești), incendiu mare. Ardeau serios niște grajduri și niște șure. Am oprit mașina pe marginea drumului și după o scurtă consultare între noi, am dat telefon la pompieri de pe telefonul mobil. Aceștia ne-au identificat și ne-au cerut prin telefon să le dăm mai multe amănunte de la fața locului. Am coborât din mașina , am luat-o prin șanțurile pline de noroi avându-i în telefon pe pompieri, strigând către locul care ardea: “Hei, oameni buni, ce e acolo? Suntem cu pompierii in telefon ! “
Pe măsură ce ne apropiam de pălălaie, cu pantofii și pantalonii plini de noroi, am început să auzim niște voci care se certau; frânturi de discuție , o voce zicea “bă, să dea Dumnezeu să ardă și ăla care mi-a pus mie focul“, alta voce înjura birjărește, noi zbieram ca niste cetățeni nebuni de responsabili : “oameni buni , unde să vina pompierii, cum să vă ajutăm?“, și la un moment dat, apropiindu-ne din ce in ce mai mult de acel serios foc, am auzit într-o clipă de liniște din zona din care se auzeau vocile, aceste cuvinte de neuitat: “Vedeti-vă, băi, dracului de treaba voastră !“.
About the author
