Venind dinspre Turnu Magurele spre Corabia, dupa ce treci podul peste Olt, din șosea se desprinde spre stânga un drum care duce spre Dunăre. Până să ajungi acolo treci prin comuna Islaz, o comuna de vreo 5-6000 de suflete. Locuitorii săi se laudă ca aici s-a ținut adunarea unde s-a dat citire Proclamației de la Islaz in iunie 1848 care a fost semnalul de incepere al Revolutiei, așa o fi, fiecare se laudă cu ceva despre satul lui. Localitatea este așezată între culturi și pajisti iar pe măsură ce te apropii de Dunare si vărsarea Oltului, dai de zăvoaie și vegetație de luncă.
Când intri în sat, la 100 de metri după indicatorul rutier, pe dreapta este o casă mai răsărită; dupa stil e făcută probabil acum vreo 40 de ani. Are un etaj cu niște ferestre cam meschine din termopan alb. La parter este o cârciumă numită pretențios “restaurant”, un fel de birt cu mese lungi de lemn de pe care lacul s-a scorojit de mult. Are și un nume, îi zice „ La parlament”, ce idioțenie, îmi zic in sinea mea. Mă așez la o masă fiindcă mi-e sete, soarele ăsta de sud m-a toropit de tot și de la Alexandria nu am mai oprit deloc. Ma gândesc să mănânc ceva dar meniul nu mă prea îmbie așa că mă mulțumesc să beau o bere rece. Un ospătar cam trecut se apropie de mine frecându-și mâinile: “ Cu ce vă servim, domnule?” “Bere. Rece. De care aveți?” “ Numai la halbă, la sticlă nu avem că e daravelă mare cu sticle, cu navete, retur, spărturi..așa ca șefu` aduce numai de-asta” “ Bine, de-asta atunci, dar sa fie rece. Da` șefu` cine e?” “ Cum, nu știti? Domnu` Liviu, ehee, cum să nu-l stiți, a fost om mare cu ani in urmă da` l-au mâncat ăștia, bre, nu s-au lăsat până nu l-au dat jos și l-au băgat la mititica.” “ Ia stai nițel, care Liviu, Liviu ăla?” “ Da șefule, chiar ăla, de când a ieșit de la pușcarie, că a făcut vreo zece ani, s-a întors acilea, de, în satul în care a deschis după revoluție primul birt. A luat-o de la capăt, ce să facă, da` e încă tare, nu se lasă, are el o vorbă, mereu zice că nu pleacă el ca prostu` din viața asta. Uite până beți berea trebuie sa pice și el, mai stați de vorbă, hai că vin acu` cu halba aia.” Beau poșirca aia rece gândindu-mă cum se închide cercul vieții și cât de repede trece timpul; parcă mai ieri priveam la televizor Cex-ul în care voiau să îl mazilească pe Liviu, dupa aia totul s-a dus ca un joc de domino. Hai, mai bine să plec că a apărut ARO-ul lui Liviu și n-am chef de vorbă.
About the author
