Azi, cand am iesit sa arunc gunoiul, m-am intalnit pe scara cu vecinul meu de palier care discuta cu un tip imbracat intr-o salopeta. Vecinul meu este un tip de vreo 65 de ani, fost comandant de nava, emigrat in Canada prin anii `80. Vine in tara cam o data pe an si sta cateva luni facandu-si de lucru prin Bucuresti, pe la rude, mai trebaluieste prin apartamentul de la Constanta, in sfarsit , treaba lui. Cand ma intorc, il gasesc nedumerit; imi spune ca a chemat pe cineva sa ii chituiasca cu silicon geamurile de la balcon – adica pe tipul in salopeta – iar asta i-a cerut pentru asta …2000 de lei ! “ Auzi , dom`le, imi zice vecinul care nu prea stie cum e cu preturile , astia au innebunit ? Vreau sa fac niste reparatii prin casa si pe cine chem imi cere niste preturi astronomice ! Asta vrea 500 de dolari pentru o treaba de cateva ore ? Ce se intampla pe aici, chiar atata costa ?” Ii spun ca azi este o mare problema cu mesterii – fie ei instalatori, tamplari sau zidari – care te jupoaie de bani si iti fac si treaba proasta. Il sfatuiesc sa gaseasca o alta solutie, in nici un caz sa nu accepte “ oferta”. Acum un an, un coleg vine la serviciu dimineata si ne povesteste plin de nervi cum a luat-o lumea razna. Colegul isi facea o casa intr-un sat langa Bucuresti si avea nevoie de un om sa ii sape un sant pentru o fundatie de gard, lata de 25 de cm, adanca de vreo 40 si lunga de 20 de metri. Apeleaza la un pierde – vara din sat care oricum traieste din ajutorul social pe care il bea la crasma, un soi de Celentano din Las Ferbinti. “ Auziti , bai , ne zice colegul , cat credeti ca mi-a cerut ala ?” Ne-am dat cu parerea: 200, hai 300 de lei. “ N-ati ghicit, zice el, mi-a cerut 2000 de lei ! Va vine sa credeti ? A innebunit lumea de tot ! Asta voia ajutorul lui social pe un an de zile pentru o zi de sapat, plus o masa si o sticla de tuica la final !” Am amici si cunostinte care fie lucreaza in industrie fie au mici firme de constructii; toti sunt disperati, nu se mai gasesc meseriasi de nici un fel, iar aia care se mai gasesc sunt slabi si cer salarii de cel putin 2500-3000 de lei. Un amic imi zicea ca fara o suta de lei pe zi nu gaseste necalificati in constructii. Nevasta-mea care este (inca) director la un liceu industrial cu profil auto – singurul din regiune – imi spune ca la nu stiu ce fel de simulare ( nu stiu , nu ma pricep cum se mai desfasoara lucrurile in scoala), rezultatele sunt catastrofale, doar vreo cateva medii de sapte, un procent de peste 50-60% cu medii sub cinci dintr-un total de vreo 125 de liceeni ! La intrebarea mea “ si voi de dracu` faceti acolo?” imi spune ca cei veniti in liceu sunt pur si simplu analfabeti la propriu si ei se chinuie sa ii invete notiuni elementare de gimnaziu. Acesti absolventi sunt cei din randul carora se recruteaza la finele liceului meseriasii pentru service-urile auto- fie ele Mercedes VW sau Toyota – unde noi mergem cu masinile sa le reparam.
Dupa parerea mea, Romania de azi este o paragina de la un capat la altul; de la sistemul electoral falimentar, pana la institutiile statului, de la guvernanti pana la electorat. Dar este o paragina mascata, ca o casa din desenele animate cu Tom si Jerry, a carei fatada vazuta din fata arata cat de cat acceptabil dar la prima furtuna mare se prabuseste spectaculos fiindca in spate nu are nici o structura mai acatarii ci doar doi piloni de sprijin. Ei bine, acesti doi piloni care tin cat de cat aceasta casa in paragina sunt, in opinia mea, UE si NATO. Fara ei, Romania ar arata azi ca un fel de Muntenegru, sa zicem, dar mai mare. Degradarea natiei mi se pare evidenta. Cu toate ca oamenii au astazi acces mai facil la o vacanta sau la o masina fata de acum zece ani, ma uit in jur si vad cu groaza asta nu se regaseste catusi de putin in evolutia lor. Oamenii devin mai urati fizic si mai mitocani. Uitati-va la oameni in locurile aglomerate, de exemplu pe litoral. Cartierul in care locuiesc, fiind aproape de mare, este napadit de turisti. Stau la particulari in blocurile comuniste, merg dezbracati pe strada cu mic cu mare ca o turma, iau cu asalt pravaliile sau autoservirile in care intra nadusiti in costum de baie – desi sunt afise mari care interzic acest lucru – , lasa masinile alandala pe strazi si alei blocand literalmente drumul, arunca resturi menajere pe unde apuca, strica liftul fiindca se urca cate sapte fara sa le pese ca sarcina este de 320 de kg., ignora cele mai elementare reguli de convietuire. Ma intreb, ca si altii, unde vom ajunge pana la urma; cand vom ajunge nu este nici un dubiu: in ritmul asta, probabil in 30 de ani. Guvernantii au obtinut ce au vrut: omul nou, lipsit de educatie, analfabet, mitocan, imbecil si usor de manipulat cu pomeni electorale. O prietena de pe FB mentiona cu surprindere ca a constatat ca oamenii nu se schimba, indiferent de experientele prin care trec, adica mincinosul ramane mincinos, nemernicul ramane la fel si tot asa. Sigur ca are dreptate, eu am constatat de mult asta, e chestie de varsta si experienta de viata. Bine cel putin ca din ce in ce mai multi incep sa abandoneze acest concept idiot numit ” corectitudine politica.” Bineinteles ca atunci cand este vorba despre adevaruri nu trebuie sa ne exprimam ” corect politic” ci sa spunem lucrurilor pe nume. Cea mai tare si adevarata definitie (incorecta politic !!!??) a acestui concept imbecil pe care am auzit-o, este aceea ca ” a fi corect politic este asemanator cu a incerca sa apuci un cacat de partea sa curata.” Acum vreo doua seri, la televizor, Mircea Cartarescu spunea ceva asemanator: cei care isi imagineaza ca oamenii pot trai in armonie, pace si iubire – adica ceva ” a la John Lennon” – fiindca toti sunt buni in mod natural si sunt capabili de schimbare chiar daca au gresit, ar trebui sa il citeasca cel putin pe Dostoievski ca sa inteleaga ce poate zace in aceasta fiara teribila numita om.
About the author
