Gata, de data asta nu mai este vorba de nici o gafă. Omul de la Cotroceni și-a dezvăluit – voit sau nu – o latura urâtă a personalității sale, spre uluirea tuturor celor care au crezut că , în sfârșit , 16 noiembrie 2014 a fost o dată providențială. Cu figura sa impenetrabilă, domnul Klaus Iohannis, a reușit într-un minut, să rostească două fraze care au bubuit în creierul celor care cred în el. Tocmai el, Klaus Iohhanis în persoană, a apreciat că libertatea de exprimare a postului de știri Antena 3 este în pericol din cauza unor funcționari zeloși, care de fapt au vrut să puna în practică o hotărâre judecătorească definitivă pe care toată lumea de bună credință o aștepta de mult. Tocmai el, care a fost ca nimeni altul bălăcarit și terfelit în campania prezidențială de aceiași oameni care astăzi își oferă sprijinul pentru a-i reface Domnului Președinte fanii pierduți peste noapte pe Facebook. Mihai Gâdea îl sprijină pe Klaus Iohannis în a deveni popular în rândul fanilor Antenei 3, iar Domnul Președinte a deschis portița țarcului de la cocină și pășește inconștient (sau poate nu ) înăuntru. Atenție, domnule Iohhanis, degeaba încercați – pedant cum sunteți – să pășiți cu grijă să nu vă murdăriți pantofii, deja noroiul v-a ajuns la genunchi.
Domnule Președinte, am scris câteva articole pe blog despre dumneavoastră, ultimul dintre ele în 1 septembrie 2015 , la aproape nouă luni de mandat. În finalul acelui articol vă spuneam că dacă doar continuați să așteptați să se facă oțetul , după binecunoscuta expresie germană “Gut Ding will Weile haben”, mai bine puneți-vă căștile audio la urechi, dați volumul la maxim și ascultați Rammstein cu “Mein Herz brennt.” Acum , tot ce mai puteti face este să ascultați la nesfârșit această piesă. Am încercat să înțeleg ce v-a determinat să aveți această reacție. Multă lume susține că ați dorit să dați o lovitură politică și să încercați să atrageți parte din electoratul Antenelor. Poate fi și un astfel de calcul la mijloc pus la cale de perfidul Mihalache și acoliți, iar dacă ați căzut în această capcană, rău ați făcut. Dar mai este ceva care ține strict de Dvs. Domnule Președinte, văzându-vă și auzind aberațiile scoase pe gură, am avut un fel de revelație. De fapt, Dvs. chiar credeți că li se face o nedreptate celor de la Antena 3. Și știți de ce ? Fiindcă , întâmplător, povestea asta coincide cu problema casei din Sibiu pe care ați pierdut-o în urma unei sentințe definitive și nu puteți să vă împăcați cu gândul ăsta. Ați făcut contestație în anulare, considerând ca vi s-a făcut o nedreptate. Vă comportați ca un pitbull, care pe ce a pus colții , nu mai lasă din gură pentru nimic în lume, chiar dacă stăpânul îi dă ordin. Klaus Iohhanis, înțelegi sau nu că psihologia asta a ta în materie de proprietate îți joacă acum feste ? Întelegi, omule, că o persoană în postura în care te afli tu este obligatoriu să dețină ceea ce se cheamă măreție, adică calitatea de a trezi în rândul celorlalți admirație și respect ? În timpul campaniei electorale, ai gafat maxim la chestiunea cu cele șase case ale tale rostind prostește :”ghinion”. După mai bine un an de mandat, se contureaza, dragă Klaus, acest simț mărunt al tău legat de ceea ce îți aparține: nevasta ta, casele tale, paltonul tău, vacanțele tale. Continui să încasezi chirie pe casa aia nenorocită , deși în momentul în care ai pierdut definitiv, trebuia să renunți imediat la ea și să spui public, răspicat, că ai fost un cumparator de bună credință , dar dacă Justitia a hotărât astfel, te supui de îndată. Nu știu de ce, dar parcă vă văd , pe tine și pe Carmen a ta care îți spune exact ca Zoe Trahanache: “Klaus, fă ceva să nu pierdem casa, că ma omor, să știi ! Iar dacă tu nu faci ceva, am să fac eu, chiar dacă ar fi să mă lupt cu Justiția !” Ce diferență mai este atunci între tine și Năstase cu al lui bloc din Zambaccian sau între tine și Băsescu cu casa lui din Mihăileanu ? Fii domnule preocupat de problemele mari , pe măsura postului pe care îl ai, nu de lucruri mărunte și meschine. Nu știu de ce , dar am senzatia acută că leadershipul tău politic se rezumă la chestii simpliste: ai vrut guvernul tău , îl ai; ai vrut oamenii tăi loiali (să vedem până la urmă ) în serviciile de informații , îi ai; acum poți să îți vezi liniștit de vizite oficiale, de vacanțe, de mesaje citite în Parlament sau în altă parte, în care reiterezi lucruri cunoscute de toată lumea dar care nu se întamplă niciodată de la sine doar fiindcă le spui tu. Apropos, cred că nu s-a întâmplat vreodată să sari peste mese preocupat fiind de problemele mari ale țării. Doar este prânzul MEU, pe care trebuie să îl mănânc la ore fixe, cu genunchii frumos strânși și cu șervetul așezat regulamentar să nu cumva să cadă vreo firimitură pe pantalonii MEI frumos călcați, fiindcă apoi îmi voi pune paltonul MEU care stă pe umeraș să nu facă – Doamne Ferește – vreo cută când îl voi îmbrăca pentru a mă duce la casa MEA, iar dacă nu are cine să mi-l ia când îl dezbrac, îl voi arunca nervos pe capota mașinii care nu-i a mea, fiindcă e dreptul MEU de Președinte ales să am mașină de înalt protocol.
Dragă domnule Președinte Klaus Iohhanis, pregățiti-vă să înfruntați valuri de dezamăgire din partea oamenilor care v-au votat, nu pentru că erați președintele visat, ci pentru că reprezentați o speranță în comparație cu impostorul Victor Ponta. Din păcate, până acum, ați arătat că sunteți doar un sas limitat, egoist, dual și încâpățanat.