Gândurile unui om obișnuit către Președinte

Întâmplarea face să am cațiva prieteni și cunoscuți plecați afară prin anii `80, cei mai mulți în SUA. Au statusuri sociale din cele mai diverse , de la angajați în administrația locală , la mici antreprenori sau chiar absolvenți de Harvard. Ne auzim, sau cu unii chiar ne vedem regulat când vin să își viziteze țara de baștină. Încerc să înțeleg mecanismele lor de gândire după 30 de ani de trăit în America. În general, sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în țară fiindcă mai toți urmăresc canalele de știri românești. Au opțiuni politice diverse , exclusiv în funcție de cum înteleg politica românească prin intermediul mediei noastre. Vibrează sincer când aud de nedreptățile care se petrec la noi și se aprind când văd că nu se face nimic – sau prea puțin – împotriva corupției. Le povestesc cum stau lucrurile și încerc să îi fac să înțeleagă realitatea noastră , dincolo de ceea ce înghit la canalele TV. “La noi , dacă face unul așa ceva, nu mai vede lumina soarelui”, îmi zic amicii mei româno-americani scandalizați, când le povestesc cum stau lucrurile la noi, și mai ales, de ce. Recent, unul din ei mi-a spus enervat : “Când mă gândesc că am stat cinci ore la coadă pe un frig cumplit să îl votez pe Iohannis și ăsta nu a facut nimic în nouă luni, îmi vine să turbez.” I-am spus că bine a făcut că a stat la coadă cinci ore să îl voteze pe Iohannis fiindcă altfel era un dezastru cumplit. A fost pănă la urma de acord, dar nu și-a putut reține dezamăgirea. Apoi, i-am împărtășit opinia mea de localnic al țării, mai bine pus la punct cu viața politică reală. Și uite așa, Domnule Președinte Iohannis, cu aceasta ocazie vă fac cunoscute gândurile mele despre Dumneavoastră, dupa nouă luni de mandat.

Ați pierdut aproape 20 de procente la capitolul încredere în nouă luni. Cam mult, nu credeți ? Încerc să vă dau propria mea explicație in legatură cu asta. De curând, am citit un articol despre Generația Y, adică generația născută cam între anii `70 și mijlocul anilor `90. Dincolo de explicația autorului despre motivele nefericirii acestei generații în comparație cu Generatia X din care fac parte și eu, acesta definește fericirea printr-o formulă matematică simplă , care mi s-a părut interesantă: Fericirea= realitatea – așteptări. Așadar, fericirea (sau , mă rog, starea de bine, satisfacția vieții, speranta de mai bine, etc.) apare când diferența dintre realitate și așteptări este pozitivă. Nefericirea este cauzată de așteptări mai mari decât realitatea, și în consecintă, rezultatul este negativ. Dumneavoastră ați creat așteptări atât de mari față de realitatea vieții oamenilor încât aproape toată lumea a crezut că veți umple “gap-ul” ăsta repede. Din experiența proprie a job-ului în lucrul cu oamenii, am învățat că dacă la un moment dat faci ceva peste așteptările oamenilor, vei fi obligat să urci ștacheta tot timpul,  sau cel putin să o menții, fiindcă altfel îți pierzi credibilitatea. Gândiți-vă că mergeți la un concert- știți asta fiindcă mergeți – și la un moment dat, un artist care v-a încântat la prima apariție, adică v-a depășit mult așteptările, se comportă mai mult decât modest. Veți fi dezamăgit , nu-i așa, Domnule Președinte ? Ei, cam așa sunt dezamăgiți unii oameni după ce v-au urmărit prestația timp de nouă luni, dupa cea din campania electorală. Poporul are totuși răbdare, dar se pare că Dumneavoastră tot nu înțelegeți asta. Vă încăpățânați să rămâneți un comunicator voit – limitat și păreți în ochii oamenilor mai preocupat de cutele sacoului, de închisul hainei până la ultimul nasture ( nu mai vorbesc de nervii cu aruncatul paltonului pe capota mașinii), sau de vacanțele făcute la timp.  Domnule Președinte, mai ascultați ce vă spun cei din jur (dacă cumva vă spun),  noi înțelegem că sunteți un neamț pedant și disciplinat, dar sunteți Președintele acestei țări și încercați să vă pliați totuși pe realitatea locului. Eu nu spun să apăreți în public cu cămașa scoasă din pantaloni, așa românește, cum mai apar unii politicieni, dar comunicați domnule cu poporul într-un fel sau altul și mai lăsați metronomul ăsta înnebunitor. Eu știu că un drum de 1000 de kilometri începe cu primul pas, dar este o tâmpenie să îți numeri pașii cale de 1000 de kilometri, când de fapt trebuie să menții un ritm, să privești în zare către locul unde vrei să ajungi, și să comunici asta în permanență celor care te urmează. Nimeni nu înțelege de ce nu ați numit încă un consilier pe probleme de comunicare în locul acelei doamne, deșteaptă de altfel , dar prea poetă pentru un astfel de job. Nu vă bucurați prea devreme că “partidele și societatea românească au descoperit consensul” fiindcă este doar o aparență. Peste 6 luni toată lumea va fi cu iataganele între dinți, să fiți sigur de asta. Sigur că vă admir seriozitatea și consecvența, dar oamenii nu vor aștepta prea mult până să umpleți decalajul între asteptările pe care le-ați creat și realitate.

Când am intrat la liceu – acum vreo 45 de ani – am făcut în primul an limba germană ca a doua limbă străină alături de engleză, din păcate doar un an. Mi s-a părut atunci o limbă relativ ușor de învățat, logică și clară, cu condiția să ai natural accentul aspru, propriu acestei limbi. Una din primele expresii învățate a fost :”Gut Ding will Weile haben” sau cel putin așa îmi aduc aminte. Traducerea aproximativă înseamnă ceva de genul: “lucrurile bune vin la cei care așteaptă”. Dar bătrâna profesoară de germană ne-a spus atunci că de fapt este traducerea nemțească a zicalei românești : “încetul cu încetul se face oțetul”. Ne-a plăcut atât de mult asta încât și acum, după atâția ani , când mă mai întâlnesc cu foști colegi, ne mai tachinăm cu acest : “Gut Ding will Weile haben” când vine vorba de lucruri pe care ar fi trebuit să le facem și nu le-am făcut la timpul potrivit. Ceva asemănător cu povestea din romanul lui Marin Preda în care Petrini și prietenul său se gratulau reciproc cu “aștept ordonanțele dumneavoastră”,  expresie auzită de cei doi la un spectacol pe vremea școlii, și care din păcate, ca o ironie a sorții, avea să îi aducă lui Petrini necazurile cu Securitatea. Ei bine , Domnule Președinte Iohannis, luați aminte la cât aveți de gând să  așteptați să se facă oțetul, fiindcă dacă așteptați prea mult, o să vă rog să vă puneți căștile audio în urechi și să ascultați la volum maxim Rammstein cu piesa “Mein Herz brennt !”

About the author