UNPR , sau unde poate duce pericolul mediocrității de masă

Săptămâna trecută, întâmplător, l-am auzit pe deja celebrul politruc Eugen Nicolicea, ministrul UNPR, într-o emisiune la Realitatea TV, spunând un lucru care m-a lăsat cu gura căscată. Nu este prima dată când aud aberațiile spuse de acest individ cu mutră, limbaj și mentalitate de maistru (plus secretar de partid comunist) al unei secții de sculeri-matrițeri dintr-o fabrică din anii `80. Domnul Nicolicea este un invitat aproape permanent al canalelor de știri TV. De data asta însă, omul a fost halucinant. Întrebat fiind cum vede dânsul primenirea clasei politice și accesul tinerilor în politică, domnul Nicolicea a spus că el este cel care a inițiat de mult acest lucru în partidul său, și ca dovadă, fiul domnului Gabriel Oprea, un tânăr promițător și școlit, deja este în politică sub atenta supraveghere a tatălui său, iar nepotul domnului Nicolicea, care “mergea cu mine de mână  la manifestații în anii `90 pe cand avea 7 ani “, este și el inițiat de unchiul său în politică. Ambii la UNPR, firește. “Și uite așa, încet-încet, noi ne vom retrage și vom lăsa politica pe mâna urmașilor noștri” a mai adăugat Nicolicea cu o mândrie nedismulată, care m-a făcut pur si simplu să sar de pe scaun. Acest domn care nu are nici o reținere să mintă frecvent, de data asta a spus această monstruozitate cu o sinceritate dezarmantă. Moderatorii emisiunii erau Octavian Hoandră și Lavinia Șandru. Hoandră a încercat o întrebare timidă despre ceilalți tineri care nu sunt urmașii de sânge ai politicienilor (m-aș fi așteptat ca moderatorii să sară pe el, fiindcă o ocazie mai bună ca asta apare rar),  Nicolicea a spus ceva despre perpetuarea puterii în lumea antica și cea medievală, și cu asta, basta. Aici deschid o paranteză; Realitatea TV a ajuns un soi de fief al “ardelenilor serioși”. Starurile sunt agitatul  Rareș Bogdan, alintata Lavinia Șandru și abulicul mediocru Octavian Hoandră. Peste toti domnește atoateștiutorul Cozmin Gușă, acest produs toxic al generației tinere – alături de alții, firește- a cărui evoluție “geopolitică” sinuoasă este cunoscută . Lansat în politică de perfidul Năstase prin 2001-2002 direct  în poziția de secretar general al PSD, a sărit ca un dulău la beregata tuturor – primul a fost regretatul Octavian Paler- apoi s-a aliat cu Băsescu, care era un golan politic mai bătrân și mai hârșit și pe care Gușă “l-a consiliat” în legătură cu slăbiciunile lui Năstase înainte de campania prezidențială din 2004; apoi l-a părăsit pe Băsescu pentru a deveni consilierul lui Geoană, și tot așa. Acestui Cozmin Gușă cred că i-a intrat în cap că este un fel de Machiavelli al vremurilor noastre, uitând că genialul secretar florentin care a inventat politica modernă, era într-adevăr adeptul utilizării tuturor mijloacelor pentru obținerea puterii, dar numai pentru exercitarea ei pentru binele public, menționând că acel principe care folosește puterea pentru sine sau acoliți  trebuie executat în piața publică.

Dar să ne întoarcem la UNPR-ul generalului Oprea. Am mai scris despre acest personaj a cărui ascensiune este uluitoare pentru un mediocru. Este întruchiparea perfectă a zicalei “ prost, prost, dar dacă îl duci la gară se urcă în tren direct la clasa întâi.” Generalul însuși, acum câteva săptămâni, bronzat și relaxat, într-un interviu dat la malul mării pe terasa unui hotel, spunea zâmbind – sau mai degrabă rânjind –  înțelept : ”când am intrat în politică în 2000, m-au luat de fraier”. Limbajul său non-verbal trădează o bățoșenie milităroasă ridicolă: arcuirea sprâncenelor, clipirea continuă a pleoapelor, datul ochilor peste cap, rictusul voit-sever al gurii, încleștarea fălcilor când vrea să sublinieze ceva, etc. Domnul Oprea, fără să fie un geniu politic, a observat că trenul are trei clase și dacă își compune o mină de om serios peste statura impozantă plus un discurs împiedicat patriotard- ridicol, se poate urca la clasa întâi fără complexe și fără să își pună problema dacă este compatibil cu asta. Adică, de ce să nu își facă și el un partid dacă găsește ceva care să fie pe placul alegătorilor. Și i-a ieșit; a găsit această chestie care sensibilizeaza pe mediocri: noi suntem partidul care asigură stabilitatea politică a țării, indiferent cine guvernează; noi vom colabora cu oricine împărtășește acest sfânt deziderat. Este ca și cum ai spune: noi luptăm pentru pace, și îi chemăm alături de noi pe toți cei care sunt împotriva razboiului. Și uite așa, UNPR aspiră parlamentari – fugari de la alte partide, bineînteles – pe măsura șefului, de la Nicolicea la Onțanu ( fost maistru constructor ajuns general și etern primar), de la Felicia Jipa, cea care îl tămâia pe Dan Șova în Parlament înainte de ședința pentru ridicarea imunității acestuia, la senatorul Voichițoiu, de la bătranul bandit Michi Șpagă la imbecilul de Ilie Năstase, și așa mai departe. Însuși generalul declara ritos că a trasat partidului obiectivul ambițios de a ajunge la un million de membri. Departe de mine a spune că la celelalte partide găsești doar oameni competenți, dar la UNPR mediocritatea a devenit un fenomen de masă. Mediocritatea nu este totuna cu eșecul. Orice om competent poate avea eșecuri, un mediocru nu sesizează diferența. Pentru a ilustra mai bine cum o idee care prinde la popor poate propulsa și menține la putere un mediocru, voi da un exemplu. Îmi aduc aminte că pe la începutul anilor `80 , Ceaușescu inițiase o campanie națională de mitinguri împotriva “cursei înarmării”. În toate fabricile și combinatele țării se organizau adunări masive ale oamenilor muncii care se încheiau cu citirea unei telegrame adresate “președintelui SUA și secretarului general al PCUS “ în care se cerea ferm acestora să oprească cursa înarmării. Însuși Ceaușescu, un mediocru notoriu, participa activ la aceste mitinguri și chiar compusese trei versuri de școlar imbecil pe care le recita la aceste adunări :” Hai să ne unim popoare, Să trăim liberi sub soare, Fără arme nucleare.” Iar mulțimile de oameni ai muncii, scandau: “Nu bombei cu neutroni”, cu accentul pus pe silaba a doua pe “bombei”. Un ridicol absolut. Ei bine, dar acest ridicol ținea. În plin deceniu de apogeu al nebuniei regimului, oamenii simpli și mediocri chiar credeau că Ceaușescu este un lider care nu are nici un complex să ceară celor doua puteri să oprească cursa înarmării, uitând de mizeria în care trăiau.

Într-un mod de neînțeles uneori pentru istorie, un mediocru șiret și perseverent care găsește ceva prin care să sensibilizeze mulțimile mediocre poate ajunge un lider dacă nu este oprit la timp. Apoi, greu mai poate fi dat jos. Ceaușescu este un exemplu. Și el a fost propus șef al partidului în 1965, de mai-marii săi tovarăși care, tot așa, l-au luat de fraier. Mai este un exemplu, desigur de un alt calibru: Stalin. În eseul scris de Vladimir Tismăneanu și Marius Stan cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la asasinarea lui Troțki, “demonul revoluției bolșevice”, este citată descrierea lui Troțki referitoare la Stalin pe care îl numește “cea mai eclatantă mediocritate din tot Comitetul Central”. Ei bine, din păcate nu există oroare mai mare în istorie decât cea de care a fost în stare această “mediocritate eclatantă’”. Veți zice că totuși, asta este posibil doar în regimurile totalitare. De acord, dar și în societățile democratice mediocritatea este la ea acasă, însă până la un punct, fiindcă din fericire, democrația are (încă) mecanismele ei de autoapărare care intră în funcțiune cand pericolul devine public și amenință structurile sociale, sau democrația însăși. Dar mediocritatea este vizibilă în corporații, în administrație și în multe alte zone. La noi, mai ales în politică. O dovedește generalul Oprea și UNPR-ul său.

About the author