Triumful trist al tehnologiei asupra firescului uman

Umberto Eco a declarat acum câteva săptămâni următoarele: “ Rețelele de socializare au oferit dreptul la opinie unor legiuni de imbecili care până acum își exprimau părerea doar în baruri, în fața unui pahar de vin, fără să facă vreun rău comunității. Camarazii lor îi reduceau imediat la tăcere. Dar acum au același drept la cuvânt precum un laureat al premiului Nobel.” Am avut o satisfacție uriașă pe care mi-am temperat-o, fiindcă am o părere asemănătoare, dar pe care nu o pot afirma așa de net de la nivelul meu de om obișnuit aflat nici măcar la baza soclului pe care stă acest titan. Totuși îmi exprim și eu opinia de imbecil – fiindcă , nu-i așa, am și eu o adresă de e-mail, un cont de Facebook , ba chiar și un blog pe care îmi mai aștern gândurile din când în când.

Cred că din punctul de vedere al tehnologiei informației omenirea a ajuns la un punct de inflexiune de la care dezvoltarea lineară a căpătat brusc una exponențială. Am în minte un exemplu: acum 200 de ani , Thomas Malthus a intuit că într-un viitor nu prea îndepărtat, creșterea în progresie geometrică a populației față de creșterea în progresie aritmetică a hranei și a mijloacelor de subzistență va crea un pericol imposibil de controlat și concluziona că “natura a pus în om un instinct care, dacă-i lăsat în voie, îl hărăzește foamei, morții și viciului.” Ce spun statisticile ? În 1970 populația lumii era de 3,6 miliarde, în 2015 suntem 7,2 miliarde, estimările Fondului Națiunilor Unite pentru Populație arată 8,2 în 2025, apoi 9,6 în 2050 și 11 sau chiar 12 miliarde in 2100. Ce legătură are tehnologia cu exemplul de mai sus ? După părerea mea, dezvoltarea exponențială a tehnologiei informației echivalează cu creșterea populației iar rezervele de hrană cu educația. Asta cred că l-a determinat pe Umberto Eco să facă afirmația cu invazia imbecililor pe internet.

Statisticile mai spun că unul din trei oameni își verifică telefonul dimineața când se trezesc, înainte de a merge la toaletă. Indiferent unde te afli, observi că toată lumea își verifică permanent telefonul, tableta sau laptop-ul. Călătorind destul de des, văd oameni- mai ales corporatiști- care dimineața , în hotel, la micul dejun, înfulecă grabiți stând cu ochii pe laptop și cu căștile telefonului în urechi. Intri în sediul unei firme și vezi într-o sală de 300 de metri pătrati câteva zeci de oameni stând nemișcați în fața ecranului computerului. Dacă aș avea posibilitatea, aș face un experiment: m-aș urca pe un birou, cu o portavoce în mână și aș urla :” hei, oameni buni, opriți-vă o clipă ! Ce faceți voi de fapt aici ?” Sunt convins că doar 20% ar fi stare să îmi dea un răspuns satisfăcător. Un tânăr de 24 de ani, intrat pentru prima dată în “câmpul muncii”, angajat într-o companie ca junior în perioada de probă, îmi spunea după primele zile că este complet confuz, nu întelegea nimic din ceea ce se petrecea fiindcă toată lumea stătea în fața calculatorului, iar răspunsurile pe care le primea când întreba câte ceva erau : fac o prezentare, mi-a dat șeful ceva de făcut, lucrez la un raport, etc. Jumătate din ei erau pe Facebook sau pe Google. Această dependență bolnavă a omului modern  de internet a devenit îngrozitoare. Te uiți mirat în jur și vezi că aproape toată lumea are un telefon mobil, inclusiv oamenii analfabeți. Culmea mirării pentru mine a fost când, mergând într-o vizită la cineva într-o seară, în centrul Bucureștiului, am intrat în curtea interioară a blocului, am sunat la interfon și până să mi se deschidă, am auzit niște mormăieli pe rampa de gunoaie; m-am apropiat și am văzut un homeless care își făcuse acolo un culcuș mizer. Spre uimirea mea, am realizat că omul vorbea de fapt la telefonul mobil ! Și ce, mi se va spune, omul acela nu are acest drept ? Ba da, dar atunci să fim de acord că firescul lucrurilor a fost dat complet peste cap . Lumea a luat-o razna, iar internetul contribuie masiv la această alienare. Mulți simt această stare neobișnuită, fiecare o exprimă în felul său. De exemplu, rockerii de la Aerosmith o spun inspirat în piesa “Livin`on The Edge”: “There`s something wrong with the world today, I don`t know what it is, Something`s wrong with our eyes, We`re seeing things in a different way, And God knows it ain`t his, It shore ain`t no surprise.”

Unde se va opri omul cu această scormonire continuă, în dorința lui de neoprit de a săpa îndârjit pentru a afla toate secretele universului ? Când eram in liceu , acum mai bine de 40 de ani, îl aveam pe Arghezi la literatura română. Poezia “ Cel ce gândește singur “ era subiect de bac. Sigur ca era o poezie care era pe placul regimului, din volumul “Cantare omului “ – dacă nu mă înșel –  dar ceea ce mă fascina era titlul atât de inspirat: cel ce gândește singur. Absolut minunat. Ei bine, cel ce gândește singur a devenit cel ce vrea să știe totul , dar absolut totul, până la sfârșit, cu orice preț, chiar al autodistrugerii. Ce ar trebui să facă omul, ar trebui să se oprească din căutarea asta nebună ? Cu siguranță nu, dar în nebunia asta inconștientă de a scormoni, omul a uitat sa trăiască omenește, a uitat să se bucure de viață. Unul din personajele celebre ale literaturii universale, Alexis Zorba al lui Kazantzakis, “o inimă vie, o gură lacomă, un suflet mare în stare brută” cum îl descrie autorul, exprima sublim această trăire: “Totul e simplu pe lumea asta, jupâne. De cate ori să ți-o spun ? Nu mai complica totul ! Am cunoscut pe vremuri pe unul care se apucase să studieze apa la microscop și a văzut în ea niște vietăți. Pe măsură ce studia, descoperea altele și altele și s-a temut să mai bea apă să nu se îmbolnăvească și să moară . Știi ce s-a întâmplat cu el ? A murit de sete. Așa că bea apă jupâne și răcorește-ți sufletul și mai lasă terfeloagele alea de cărți.”

Ar fi nedrept să nu admitem avantajele dezvoltării tehnologiei, dar puse în balanță cu imensele pericole, aceastea din urmă înclină balanța în favoarea lor. În mod paradoxal, cu cât înaintează în această aventură, omul devine mai fragil și mai neajutorat. Astăzi, o cădere a sistemului informatic la nivel regional , ca să nu mă gândesc la nivel global  ar crea un haos demn de comuna primitivă, cu toate procedurile și planurile corporațiilor sau administrațiilor numite pretențios “ crisis management” sau “business continuity plan”. Prăbușirea încrederii în sistemele financiare, teama că hackerii ți-ar putea sparge conturile bancare, terorismul internațional, angoasele oamenilor, deteriorarea comunicării verbale în favoarea celei digitale, risipirea relațiilor și a spiritului sacru de familie,  confuzia creată de informațiile de pe internet ( carnea roșie e bună, ba nu e bună , doar scrie pe Google, vinul roșu nu e interzis pentru tensiune, s-a descoperit că dimpotrivă , e indicat, am citit eu pe net, peștele oceanic e cel mai recomandat aliment, ba nu , niște cercetatori au descoperit contrariul, e plin de mercur, etc.) sunt consecințe ale dezvoltării impetuoase a tehnologiei informatiei și înghițirii ei pe nemestecate de către oameni. Sunt din ce în ce mai mulți oameni care au ajuns să își ghideze viața exclusiv pe baza informațiilor de pe internet. Nu mai este mult până când toată omenirea se va alinia singură  la o credință pe care biserica nu a reușit să o consolideze în 2000 de ani. Credința într-un nou Dumnezeu. Dar nu într-un Dumnezeu “care a călcat moartea și pe diavol l-a surpat” cum spun Scripturile, ci într-un Dumnezeu digital.

About the author