Căderea în amorţeală

Hotărât lucru, asistăm la o scufundare a țării într-un soi de amorțeală bolnavă. Întocmai ca un om care a căzut într-o baltă, și care nici nu inoată pentru a se salva, dar nici nu se îneacă, nici nu strigă după ajutor, nici nu răspunde la strigătele celor de pe mal,  mai dă din când în când din câte o mână plescăind apa, se mai scufundă, mai iese la suprafață, practic dacă te uiți de pe mal nu știi ce intenții are.

Totul a devenit relativ în țara asta, aproape că nu mai ai motiv să porți un ceas la mână fiindcă nimic nu mai este programat, totul se desfășoară vraiște, potrivit unor simțuri animalice: dacă ți se face foame  mănânci, nu contează cât e ceasul , dacă ți se face somn te culci, dacă trebuie să faci ceva se amână fiindcă nu mai  există termene limită decât eventual pe hârtie, dacă trebuia să te întâlnești cu cineva, nu mai vine , si tot așa. Oamenilor se pare că nu le mai pasă de ce se întamplă, fiecare o duce așa cum poate, nimeni nu mai crede în nimic; o stare groaznică pentru o nație, care ajunge încet dar sigur la certitudinea unui eșec general pe toate planurile. Întocmai ca un om care ajunge la concluzia că tot ce a încercat a fost sortit nereușitei. Asta se cheama depresie natională, care dacă se mai prelungește mult , duce la sinucidere.

Sigur, toată lumea se întreaba cum am ajuns aici. După 25 de ani de la comunism , suntem mai vlăguiți decât eram atunci, cu toate privațiunile pe care le înduram în acea perioadă. Singura explicație o găsesc în lipsa capacității nației de a genera și impune lideri politici adevărați. Clasa politică veche de 25 de ani a măcinat  această țară, iar țara a obosit și nu mai reacționează decât sporadic , întocmai ca omul căzut in apă. Iohannis, cu stilul său laconic, și-a exprimat dezaprobarea față de aventurile iresponsabile ale lui Ponta spunând: ”Fiecare e de capul lui.” Chiar așa e, și la nivel național pare că fiecare e de capul lui. Parlamentul votează legi de capul lui-vezi legea pensiilor parlamentarilor-deși majoritatea oamenilor obișnuiți e scandalizată, Victor Ponta face niște prostii cât capul lui de mari spre exasperarea multora care pur si simplu nu pot înțelege de ce țara nu poate scăpa de acest impostor mincinos și ”plastograf” dovedit, instituțiile statului sunt abulice. Cei care au fost nevoiți să experimenteze în viața lor o operație cu rahianestezie vor întelege cu siguranță senzația stranie și dătătoare de panică pe care o ai atunci când fiind perfect conștient, constați cu groază că deși vrei, nu îți poți mișca corpul de la brâu în jos . Așa îmi pare a fi și țara azi: este conștientă , dar nu se poate mișca, deși vrea. Din fericire, în exemplul medical de care vorbim, te consolezi cu gândul că este o problemă de timp și după 6 -8 ore , efectul anesteziei trece și îti poți corela creierul cu corpul tău. Când va trece oare anestezia de care suferă țara ? Ce substanță subtilă și parșivă a fost folosită pentru anestezia noastră și cine ne-o administrează încontinuu ? Unde sunt medicii pricepuți și devotați care ar trebui să opreasca această amorțeală smintită și nemeritată de noi până la urmă ? Au plecat chiar toți ? Să înțelegem că nu au mai rămas decât felcerii și spițerii șpăgari, nepricepuți și incompetenți cărora nu le pasă decât de îmbuibarea lor proprie ? Dacă e așa, atunci nu ne mai rămâne decât să amputăm partea amorțită definitiv, cu curaj și disperare , exact ca acel alpinist care prins într-o crevasă a preferat să își taie mâna cu cuțitul ca să scape cu viață decât să moară cu totul. Avem acest curaj, sau ne vom lăsa toropiți sub amorțeala  fără de sfârșit ?

Pe celebrul album ”The Wall” al titanilor de la Pink Floyd există extraordinara piesă ” Comfortably numb”, după mulți cea mai bună din tot albumul. La fiecare din concertele trupei, , la primele acorduri, sala explodează. Cele doua solo-uri de chitară ale lui David Gilmour sunt nemaipomenite iar ultimul cred că este cel mai bun solo de chitară ever. De ce oare este atât de răscolitoare această piesă ? Lăsând la o parte versurile care sunt grozave, cred că linia melodică este cea care captivează fiindcă sugerează o amorțeală continuă, plăcută, înșelătoare și definitivă din care nu te vei mai trezi niciodată.

De aceea , vă sugerez să ascultați piesa și să vă lasati prinși de această amorțeală plăcută după care să vă revigorați și să ascultați  penultima piesă a albumului , în care mulțimea scandează frenetic :” Break down the wall !”  

About the author