”Biblia ne povestește de Samson, cum că muierea,

Când dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea

De l-au prins apoi dușmanii, l-au legat și i-au scos ochii,

Ca dovadă de ce suflet stă in piepții unei rochii….”

Așa începe Scrisoarea  V a lui Eminescu. Mi-am adus aminte de aceste versuri, auzind nemaipomenita aventură amoroasă a primarului de Iași cu Adina Samson. Ia te uită domnule, mi-am zis, un personaj ale cărui crize de gelozie sunt demne de cele ale lui Iancu Pampon. Urmăriri, înregistrări , filaje, hărțuială, amenințări, toate pentru a nu o scăpa din mână pe porumbița Adina Samson , pentru care primarul Gigi Nichita făcuse o pasiune paranoică. Îl urmăresc de multă vreme – ca mai toți dintre noi pasionați de baronii PSD -pe acest omuleț cu mutră de moldovean șiret și bandit. A existat o perioadă lungă, de ani de zile, în viața mea profesională în care cerințele job-ului m-au făcut să călătoresc la Iași des, o dată-de două ori pe lună. Nu am văzut un alt mare oraș ale cărui străzi și bulevarde să nu fi fost săpate de la un cap la altul ani in șir. Construcții gigantice precum mall-ul din spatele Palatului Culturii, piețe demolate, linii de tramvai înlocuite, clădiri noi de birouri plantate aiurea. Circulația , un calvar. Când îi intrebam pe colegii mei, răspunsul era invariabil: ”Nichita, primarul, face ce vrea el în oraș. El zice că accesează fonduri europene , ca nimeni altul”.

Nichita a ajuns în scurt timp unul dintre influenții oameni ai PSD –ului după ce a devenit primar in 2004. Nelipsit de la toate marile convenții, conferințe și congrese ale partidului, răspunzând nonșalant întrebarilor jurnaliștilor, fâșneț și ipocrit, o ipocrizie care i se vede  cu ușurință în limbaj, în privire și în surâsul viclean , și pe care accentul de moldovean de Iași o întărește simțitor. Anul trecut , primarul și-a măritat a doua fiică. Nuntă mare, 600 de invitați, fruntea PSD –ului și a guvernului prezentă, oameni grei, nașa mare Rovana Plumb , această Lina Ciobanu a PSD –ului, însuși Victor Ponta și Daciana au ajuns la nuntă târziu venind tocmai din Statele Unite. Asta arată că Nichita nu e fitecine în PSD, și  tacit, i se recunoaste acest rol de naș al mafiei pesediste din Moldova.

Ei, și iată că pentru o Dalila de la primarie, omul nostru și-a pierdut mințile. O întamplare ca aceasta arată încă o dată cine sunt oamenii care dețin puterea în această țară. Niște pitecantropi care au ca numitor comun tupeul și proasta creștere. Odată ajunși sus, își pierd controlul, imaginându-și că își pot permite orice. Din păcate, îi ajută mult materialul uman din jurul lor: uitați-vă la mutra de neghiob a șefului poliției care a executat ordinele lui Nichita de a o spiona pe amantă sa și veți întelege cum e posibil să asistăm la astfel de scene. Un alt idiot de la primarie spunea că ”domnul primar a fost o zi in concediu și de mâine va veni la treabă fiindcă proiectele municipalității așteaptă să fie rezolvate.” Iar de mâine , fără îndoială că domnul primar va veni la primărie , preocupat să rezolve proiectele orașului. Cei din jur se vor face că nici nu știu despre ce este vorba așa cum colegii de partid ai lui Nichita , abordati de jurnaliști pe holurile Parlamenului se fereau să răspundă, ba chiar unul, întrebat dacă a auzit de cazul Adina Samson a răspuns: ” Never heard of it.” Mădălin Voicu, acest derbedeu de Primăverii a fost singurul care s-a declarat jignit că stă în partid alături de un astfel de fraier.

Se spune că în spatele oricărui om politic puternic stă o femeie. Eu aș spune altfel: în spatele oricărei fufe din România, stă un politician.

Scrie un Comentariu/Intrebare

Adresa de email nu se va publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

clear formSubmit