S-au împlinit două luni de când Klaus Iohannis a depus jurământul de Președinte al României. După 21 decembrie 2014, toată lumea a intrat în vacanță de iarnă răsuflând ușurată că începem 2015 cu un alt președinte. Cei mai mulți dintre noi tropăiam de nerăbdare să înceapă o dată anul pentru a vedea cum Iohannis îi va cere lui Ponta demisia. Când colo, președintele se întâlnește cu premierul să discute ”instituțional”, după care Ponta spune public că întâlnirea a fost civilizată și productivă. Jurnaliștii, cei mai mulți, iau foc într-o primă fază, apoi se liniștesc. Hai, la prima întâlnire, merge, neamțul este civilizat și nu a vrut să îi ceară demisia pe loc, dar stai să vezi tu la a doua. Da` de unde. Urmează alte întalniri , cu cațiva membri ai guvernului. De data asta toată lumea începe să bănuiască lucruri absconse; să știi ca ăștia erau înțeleși. Jurnaliștii devin agresivi; nu se poate așa ceva. Unii chiar decretează: ne-am păcălit și de data asta, totul este pierdut. Maestrul Cristoiu, acest cavaler rătăcitor al presei scrie articole cu albine si fluturi colorați care zboară în armonie deplină deasupra câmpiilor verzi ale patriei. Nu, el nu zice nimic încă, doar constată. Alții se revoltă că Iohannis nu atacă, nu atacă domnule, mă-înțelegi dumneata ? Pentru ce l-am votat, să fie de acord cu Ponta și PSD sau să îi dea jos ?
Abia acum putem să constatăm cât de mult au însemnat pentru noi 10 ani cu Traian Băsescu. Abia acum începem să ne dam seama cât de mult ne-a contaminat acest Captain Ahab cu gălăgia, cu scandalul, cu zgomotul, cu stilul său reactiv care ne-a făcut să nu ne mai placă liniștea și normalul. Pur și simplu , nu ne putem desprinde de permanentul zgomot de fond prezidențial pe care l-a promovat Băsescu, și acum, liniștea pe care încearcă să o inducă Iohhanis în viața publică ne face rău. Iar atunci, îl luam la rost pe Iohannis; el e de vină, nu are nerv, domnule, e prea moale, nu e în stare să vorbescă liber, citește tot timpul, oriunde ar fi, mai ții minte , Băsescu, ce-i mai lua pe ăia de la CSM , i-a spus o dată Monei Pivniceru la o ședință a CSM că el ar aresta-o pe loc. Pe când Iohannis, A DAT DE ÎNȚELES CĂ JUSTITIA NU TREBUIE SĂ FIE O SUPERPUTERE !
De fapt , ce trebuie să se producă cu noi este un fel de decontaminare, iar asta ia ceva timp. Acest Klaus Iohannis nu este chiar atat de molâu cum cred unii; aș spune chiar că în viitor vom asista și la momente în care Iohannis va reacționa mai dur decât se așteaptă unii. Iohannis nu face decât să își ajusteze conturul de primar de provincie pentru a intra mai bine in matrița prezidențiala; și face asta cu sârguință, conștient fiind de acest handicap. Este adevarat că venirea sa din mediul provincial așezat, calm și evident mai serios decât în București, a coincis-deloc întâmplător- cu rabufnirea cazanului în care fierbe de peste 20 de ani mizeria politică românească. Ceea ce se petrece în justiție de la alegerile prezidențiale încoace surprinde doar pe ignoranți sau pe naivi. La ce ne așteptam după atata amar de vreme cănd toată lumea știa ce se petrece ? A, nimeni nu bănuia că paranoia lăcomiei a contaminat atâta lume și că orice limita dispăruse cu desăvârșire. Nimeni nu credea că nemernicia și nebunia ajunseseră atât de departe la acești oameni corupți încât nu mai aveau pur și simplu noțiunea banilor și că simțul realității chiar și în materie de corupție se prăbușise de-a binelea.
Cu asta se confruntă bietul Iohannis în primele sale luni de mandat. Totuși, se pare că învață sârba asta românească, de sud, iute și înșelătoare, el care era obisnuit cu lentele dansuri populare sibiene, doi la stânga, doi la dreapta. Timpul este , ca de obicei , cel mai mare dușman al său.
Următoarea mișcare pe care trebuie sa o faca este forțarea lui Ponta să părasească guvernarea; este o mișcare obligatorie. Acest personaj a devenit absolut indezirabil iar continuarea “coabitării instituționale“ nu face decât să continue să inflameze mediul social și politic. Există un curs firesc al lucrurilor care nu întotdeauna poate fi explicat în mod rațional, cu argumente legislative, procedurale sau juridice. Uneori, acest firesc al lucrurilor nu poate fi explicat decât intuitiv, iar intuiția, alături de autenticitate, sunt însușiri importante pentru un lider. Este imposibil ca Iohannis să nu intuiască nevoia debarcării imediate a lui Ponta. De asta trebuie să grăbească lucrurile cu acest impostor care- chiar și pentru cei lipsiți de intuiție care au crezut în el-și-a pierdut orice urmă de credibilitate. Altfel, marea lui victorie din noiembrie 2014 va rămâne ca un act așteptat, dorit, dar neconsumat până la final.
About the author
