Primarul histrion

Fiind de loc din Constanța, mulți oameni mă întreabă ce se întamplă totuși în acest oraș. Este o întrebare normală, dar răspunsul – unul lămuritor pe deplin – nu este atât de ușor de dat. Este tot așa de dificil de răspuns, ca atunci când o pereche de turiști americani de peste 80 de ani – ea plecată din România prin `48 – venită la Hotel Europa din Eforie Nord să își oblojească sănătatea, m-a întrebat acum câțiva ani: ”Mâine intenționăm să închiriem un taxi și să mergem câteva ore în Constanța să vizităm obiective turistice. Ce ne recomanzi să vedem?” Pentru câteva momente m-am cam blocat. Ce să le recomand să vadă? Cazinoul în paragină, faleza cu pavajul stricat și cu gunoaie, trotuarele orașului care arată și acum ca atunci când eram eu copil, zona peninsulară cu casele părăsite și gata să cadă și cu personaje dubioase forfotind în căutare de ponturi sau turiști pe care să îi “facă”, bulevardul Tomis cu câteva restaurante – bodegi, parcul Teatrului plin de câini vagabonzi și gunoaie? Așa că am ieșit din încurcătură recomandandu-le să o lăsăm pe weekend și promițându-le că voi veni eu să îi plimb, nu de alta dar nu voiam să las niște bătrâni cam neajutorați la îndemâna unor posibile pericole. Cam asta este moștenirea pe care o lasă orașului celebrul primar Radu Mazăre, aflat în funcție din anul 2000.

Recent a afirmat că dacă nu iese Ponta președinte, „eu nu mai stau”.  Doar această declarație și este suficientă pentru a ilustra ceea ce se petrece. Adică, ”dacă tot vin unii și alții să mă întrebe ce fac sau ce am făcut, nu mai îmi convine”.  Acest trio de mușchetari,  Mazăre – Constantinescu–Strutinski s-a instalat la conducerea orașului în anul 2000. Nici unul din ei nu este constănțean; Mazăre este din București, Constantinescu din Ploiești, Strutinski din Rădăuți. Primii doi, băieți de bani gata cu părinți cu funcții administrative locale importante în regimul trecut, ultimul un fel de Mayer Lansky al grupului. Primii doi intrați în politică, ultimul rămas în umbră pentru a conduce afacerile. Toți trei, colegi la Institutul de Marină Civilă. Acolo i-a prins decembrie ‘89, după care au început afacerile: mai întâi fițuicile de presă locală de la începutul anilor ‘90 si distribuția lor, apoi televiziune, apoi Mazăre a intrat in ‘96 în Parlament pe listele PD – de unde a demisionat repede rămânând independent – după care gașca a atacat Primăria Constanței pe care a cucerit-o în 2000. De atunci a început nebunia. La început a părut ca e o glumă, dar băieții s-au organizat repede și au preluat totul. Nimic nu se mișcă în oraș fără ei. Mazăre a devenit șeful vizibil. Explicația este simplă: este cel mai toxic. Se spune că esențele tari se țin în sticluțe mici. Acest om este ca o otravă letală din care este suficientă o cantitate mică pentru a otrăvi definitiv o pădure. Un personaj profund viciat, cu deraieri serioase de comportament.  Lumea se întreabă cum a fost reales de trei ori. Răspunsul e simplu: din totalul de circa 250,000 de cetățeni cu drept de vot din Constanța, votează în jur de 55% adica vreo 135,000. Mazăre câștigă cu 60% și uite așa, primarul iese cu votul a 30% din cetățeni.  Cine sunt cei care îl votează? Acoliții și cei care au afaceri directe și indirecte cu Primăria, bătrânii dependenți de  pachetele lunare, adolescenții fascinați de isprăvile primarului – de la mașini, la fetele cu care umblă, de la vestimentație la sporturi extreme, etc., asistații social – cum sunt, de exemplu, romii din ghetourile construite special pentru ei – și câțiva ignoranți. Acesta este marele secret.

De la bun început preocuparea principală a găștii a fost Mamaia. De acolo vin banii. Mazăre a și spus-o la începutul primului mandat, în felul lui caracteristic: ”Toți mâncăm din Mamaia “! Stațiunea s-a transformat, nu peste tot în bine – vezi spațiile verzi, și așa puține, dispărute pentru a face loc construcțiilor pentru acoliți, din  care multe, kitch-uri- dar, în spatele acestei dezvoltări colcăie afaceri necurate de dimensiuni uriașe, de zeci de milioane de euro. De vreo câțiva ani, primarului i-a intrat în cap că trebuie să se întruchipeze în personaje legendare – în afara uniformei de așa-zis revolutionar sud-american cu care ne-a obișnuit de mult – și să defileze în fruntea coloanei de care alegorice în fiecare weekend estival: de la ofițer nazist la Cezar și de la Ștefan cel Mare la Ramses.  Îi țin tira câțiva actori și cântăreți  scăpătați care se prostesc alături de el în niște spectacole penibile care fac deliciul mulțimii pestrițe adunate în centrul stațiunii ca la urs.

Ultima deghizare a lui Radu a fost, din păcate pentru el, una ratată. Sigur pe victoria lui Ponta la alegeri – ca tot partidul de altfel – pramatia asta politică își aranjase frizura gen Hitler, ba își lăsase și o urmă de mustață. Voia să apară probabil într-un show personal în care să îl ironizeze pe Iohannis. Din fericire pentru noi toti, majoritatea alegătorilor a pus capăt acestei perspective sumbre, și atunci, în spiritul golanilor ieftini, Mazăre a întors foaia la două zile de la victoria lui Iohhanis, spunând că de fapt, are și el o mătușă nemțoaică. Trucul nu e nou, l-a mai folosit în 2004, când, după victoria lui Băsescu, pe postul Neptun TV – care aparţine găștii – unii aşa- zişi ziarişti ai postului încercau o manevră golănească vorbind insistent despre faptul că atât el, Mazăre, cât și Băsescu, vor putea colabora întrucât ambii au absolvit Institutul de Marină.

Acesta este omul. Îndelungata sa domnie asupra orașului trebuie să înceteze. Sper ca majoritatea constănțenilor conștienți, cărora le pasă de orașul lor vor fi în măsură să pună capăt cât de curând acestei piese de teatru absurd, care durează de prea mult timp, cu Mazăre în rolul principal. Iar lui Radu Ștefan Mazăre îi prevăd un ultim rol pentru care trebuie să își pregătească o ținută vestimentară și o frizură adecvate: acela al lui Papillon.

About the author