Iohannis și liberalii

Doar cine nu vrea să vadă nu vede ce se întâmplă în ACL. Încă de la desemnarea lui Iohannis președinte al PNL și candidat la funcția de președinte al țării, ceva părea că nu se potrivește la fel pentru toți liberalii. Campania prezidențială a confirmat că Iohannis a fost susținut mai mult de PDL decât de PNL. Cu excepția unor apariții șterse ale unor lideri liberali în miting-urile de campanie, ceilalți ”grei” ai PNL au stat pe margine. Se vede de la o poștă că își fac socotelile, “liberal”, așa cum au făcut mereu; socoteala este simplă: în orice situație, PNL va avea nevoie de un președinte al partidului; și dacă Iohannis ajunge președinte și dacă nu ajunge , fiindcă în această din urma situație, va fi alungat cât se poate de repede, ca un intrus. Așa că, mai-marii partidului nu vor să se compromită agitându-se mai mult decât trebuie în campanie , pentru ca mai apoi să li se reproșeze de unii colegi că au susținut frenetic un perdant; nici nu vor să stea cu totul de o parte, fiindcă totuși Iohannis are șansa lui. Așa că preferă să mimeze parșiv, nu ar fi prima dată. Acest partid are specificitatea sa. Dacă PSD este partidul care va râmane impregnat pe vecie cu toxicitatea lui Ion Iliescu și a lui Adrian Năstase, dacă PDL este un partid de pirați politici aidoma lui Băsescu, ei bine, PNL-ul post-decembrist, cu istoria marelui PNL istoric la butonieră, a navigat în politica românească făcând mereu compromisuri, mult peste etica politică pe care o clamează. Este de departe partidul cu cele mai multe sciziuni, fracțiuni și fuziuni începând chiar cu 1990. Să ne aducem aminte doar de ieșirea din Convenția Democrată din 1992 sau de năstrușnicele planuri ale lui Radu Câmpeanu de a propune la Președinția României pe Regele Mihai sau pe Mitropolitul Daniel. Ca să nu mai vorbim de sciziunile sau fuziunile amorsate de lupii tineri în frunte cu răposatul Patriciu sau Tăriceanu: PNL-AT, PL `93, etc. Fiindcă veni vorba de Tăriceanu, cred că acesta reprezintă cel mai bine comportamentul multora din PNL-ul post-revoluționar; un fel de curcan țanțoș și arogant, care a reușit să treacă în ochii românilor drept un om politic civilizat și serios dar care în realitate este un găunos și un nepăsător; un om care are mereu senzația că i se cuvine și pentru care penibilul este o noțiune străină; un om pentru care ceea ce contează este traiul bun si comod, al lui, nu al celorlalți și care nu contenește să creadă cu încăpățânare că el este cel mai potrivit pentru toate dregătoriile statului. Nu ar fi ajuns niciodată prim-ministru fără conjunctura politică absolut specială a anului 2004, dar el pare că nu va înțelege niciodată asta. Aici nu este vorba de a înțelege și a nu accepta, așa cum face majoritatea oamenilor noștri politici. Tăriceanu, pur si simplu, nu înțelege că, fără retragerea lui Stolojan – care ajunsese la capătul puterilor și nu mai avea nici un potențial de a crește – și fără Băsescu care să îl ducă de mănă – chiar dacă nu ne place asta – nu ar fi ajuns în viața lui prim-ministru. Acum se poate să aibe șansa să devină din nou prim-ministru dacă Ponta câștigă. Iarăși, un noroc doar conjunctural, dar omul este convins că el este cel mai potrivit și în consecintă, i se cuvine.

Să revenim la Iohannis. Nu știu dacă înțelege în ce s-a băgat. Omul nu se potrivește cu acest partid, mai exact cu spiritul oamenilor din acest partid. Nici nu îl văd a fi politicianul care să aibe însușirile de a manevra astfel încât să ajungă să îi domine autoritar și să rămână șeful lor chiar dacă nu câștigă alegerile. Iohannis este un sas domol și serios, limitat politic, nefamiliarizat cu manevrele politice subtile ale liberalilor. Se vede de la o poștă că nu este pe placul lor, de la lipsa nervului pe care o afișează cu aplomb șefii liberalilor de la tribuna Parlamentului, până la limbajul simplist, uneori monosilabic. Îl vedeți pe Iohannis angrenând, să zicem, cu sofisticatul Vosganian sau cu colericul Orban ? Ca să nu mai vorbim de cel care l-a adus în partid, de Crin Antonescu; până în prezent știm că acesta l-a impus pe Iohannis în PNL, dar de aici încolo, ițele s-au răsucit într-un tors – nedescâlcit, cel puțin până acum – care a răsturnat planurile liberalilor; peste noapte s-au văzut puși în situația de a susține un om care nu este pe placul lor. Aici, Crin Antonescu a făcut un joc care nu cred sa fie doar unul de orgoliu, retrăgându-se subit din fruntea partidului și din postura de candidat la Președinție. Dacă ar fi să speculăm, am putea spune că dacă Antonescu nu făcea acest gest-de salutat de altfel, mai ales în peisajul politic dâmbovițean – alianța cu PDL ar fi fost de-a dreptul imposibilă și atunci, dreapta politică-atât cât este ea – ar fi rămas complet fărâmițată și astfel, o pradă extrem de ușoară pentru PSD.

Asa că, la primăvară – dacă din păcate, poporul, ajutat și de câțiva liberali ”de bine” din teritoriu care nu se pot desprinde nici în ruptul capului de nostalgia USL si avantajele materiale aduse de acea alianță, va vota cu Ponta – îl văd pe Iohannis înapoi la Sibiu , unde își va continua ca primar ”lucrul bine facut” în acest frumos oraș; mai sunt multe de făcut și pe-acolo.

About the author