„Nu mai furați!! Nu mai furați!! Nu va mai asociați hoților din partidul vostru, fiindcă așa nu faceți decât sa demonstrați ca sunteți un partid de hoți!” strigă disperat un tânăr din Constanța într-un filmuleț postat pe o retea de socializare către primarul Constanței aflat in campanie alături de alți tovarași de partid intr-un parc din Constanta care arată ca in anii `80. Primarul, adică Decebal Făgădău, un baiețaș prost si fudul, fost cărător de geantă al lui Mazare si fost viceprimar al acestuia, de fapt o slugă umila a marelui brigand de Constanta devenit malgaș clandestin, poartă o vestă roșie, ochelari de soare negri si se uită nervos catre tânăr apoi se îndepărteaza bodogănind urmat de suita sa de veste roșii.
„ Nu ne mai faceti hoți ca nu suntem”!!! țipă isteric Ecaterina Andronescu in direct la o emisiune televizata catre o invitata de platou din Opozitie care acuză partidul de hoție.
„ Nu suntem, doamnă, toți hoți si derbedei!” spunea acum vreo doi ani unei jurnaliste babuinul- sef al Bucurestiului, doctor Oprescu, fostul primar, prins de giboni – așa ii numea, disprețuitor, pe cei care il criticau- cu traista plină de bani din spăgi.
Ieri, marți, am venit de la Bucuresti spre Constanta pe A2; până la jumatatea drumului, ploaie, aproape torențială. Înainte de Drajna, traseul era deviat fiindca se asfalta (!!!) pe un sens al autostrazii, așa, pe ploaia aia. Cand ajung in Constanta, doua străzi care duc spre cartierul de blocuri in care stau erau inchise fiindcă se asfaltau. Peste tot in oras se sapă gropi, se repară de mântuială, se cârpește, asa, tam-nisam. De ce? De ce acum, de ce așa? Simplu: partidul are nevoie de bani, acum, in campanie, si de unde se poate face rost de bani daca nu din astfel de manevre, adica din hoție din bani publici, unde lucrarile de mentenanța in sectorul public sunt cele mai ușor de manipulat?
Stau și mă întreb dacă mai există vreo țară civilizată unde verbul “a fura“ a ajuns să facă parte din vocabularul curent al persoanelor publice. Toată lumea vorbește despre cum au furat unii înaintea altora. Verbul “a fura” a devenit unul obișnuit. Îl folosesc oamenii de partid, miniștri, prim-miniștri, președintele, jurnaliști, invitați. Se fură fabrici, case, terenuri, mașini, bănci, companii, și cel mai grav, voturi.
Răspunsul la această problema l-a dat un profesor de istorie din Suceava, care în cartea sa “ Românii-între Păcală și Miorița”, reușește să dea o explicație plauzibilă – și hâtră, specifică omului din Bucovina – despre cum s-a ajuns aici. Iată ce spune Vasile Constantin Boghean în cartea sa: “Mai gravă este perpetuarea, la nivelul educației în familie, în mass-media, în școală, a defectelor noastre tradiționale cu care aproape ne mândrim. Care sunt primele versuri pe care, tradițional, le învață un copil român în primii ani de viață? <Cățeluș cu părul creț /Fură rața din coteț/el se jură că n-o fură/Dar l-am prins cu rața-n gură>. Care a fost primul joc de cărți pe care l-am jucat majoritatea dintre noi ? <Păcălici> (….) Mai auzim apoi <Ursul păcălit de vulpe>, apoi din <Amintiri din copilărie>, îndragitul episod <La furat de cireșe la mătușa Mărioara>. În clasa a III-a, elevii au de citit, ca lectură suplimentară despre <Păcăla și Tândală>.Una din aceste povestiri începe chiar așa:< Păcală a ajuns într-un sat în care toți oamenii furau unii de la alții.> Mai târziu, cineva <ne fură un sărut>, apoi <ne fură inima> și ne căsătorim. La nuntă nu scăpăm de un moment foarte așteptat < furatul miresei> .Tot la nuntă se cântă una din cele mai frumoase piese de folclor: <Toata lumea-mi zice lotru (hoț), c-am furat un lemn din codru>. Dacă vrei să inveți o meserie, și asta <se fură>. La TV comentatorul sportiv spune < i-a furat mingea>. Când un meseriaș rezolvă nesperat o problemă spune satisfăcut:<am păcălit-o și pe asta>. Folosirea, deloc rară, de către români a expresiei <sincer să fiu> într-un anumit context, la un moment dat, arată că sinceritatea este o stare de excepție. De fapt, în mod indirect, <ne furăm căciula unul altuia>”, conchide în final autorul.
Fac parte dintr-o generatie care a trait 33 de ani in comunism si este oarecum privilegiata fiindca in 89 era matura ca sa poata intelege pe deplin comunismul si totusi tanara ca sa se poata adapta noilor vremuri post-comuniste. Sunt intrebat adeseori de cei tineri, inclusiv de copiii mei daca in comunism de fura si atunci sunt obligat sa descriu cu lux de amanunte si cu nenumarate exemple traite pe pielea mea cum functionau lucrurile in comunism. Raspunsul este da, se fura, se fura orice fiindca comunismul care este prin definitie un regim incompetent din punct de vedere economic funcționa pe baza unor rețele paralele complicate, suprapuse celor oficiale. Furtul mărunt era tolerat in mod tacit, facea parte din viata de zi cu zi, desi oficial era condamnat; emisiunile de televiziune gen “Reflector” sau scheciurile de revelion cu gestionari, aprozaristi, sefi de alimentara, de restaurant, de cantine, de popote ofiteresti, de bucătării de spitale, etc., aduceau in fata “poporului” aceste “exemple negative” si conchideau asa, dojenitor, cam cum i-ai cere unui licean sa nu mai fumeze:” Nu faceti ca ei, tovarasi”! Furtul mărunt era omniprezent, din fabricile si uzinele patriei oamenii plecau de la serviciu acasa cu ceva care ii trebuia fiecăruia la el in gospodarie, o țeavă pentru antena TV, cornier pentru inchis balconul, o scândura pentru un raft, un ștecăr, o priză, un cablu, un pix, o tabla de inox pentru cazanul de țuica, un pachet de electrozi, un caiet, un pachet de țigari, o sticlă de băutură, depinde unde lucra fiecare. Se faceau schimburi in natura, cei care lucrau in sectorul alimentar erau cei mai fericiți fiindca era foamete mare si ei erau in vârful lanțului trofic. Toata acea retea subterană, nerecunoscută oficial, lucra non-stop, acea hoție naționala măruntă era lubrefiantul societații oficiale, suprapusa celei subterane. Șpaga la doctori era aproape oficializata. Nu cunosc un medic din regimul comunist care sa fi fost condamnat fiindca lua șpagă, spre exemplu o operație complicata costa ușor 5000 de lei. Singurii medici care o pățeau erau ginecologii fiindcă aici se intra in coliziune directa cu Ceausescu însuși si al sau Decret 770/1966. Și totuși se risca, un avort clandestin costa 3000 de lei. Aceasta hoție naționala tolerata tacit avea totusi o limita: cand se sarea calul si era amenințata ideologia însăși, când rețeaua coopta oameni sus-puși sau demnitari, ei bine, atunci partidul intervenea in forța. Este cazul lui Gheorghe Ștefanescu care pusese pe picioare o afacere cu vinuri de mari dimensiuni ce ieșise de sub controlul partidului si care risca sa puna sub semnul intrebarii regimul însuși. Atunci se dădea pedeapsa exemplară- condamnarea la moarte, Stefanescu fiind executat in 1984.Un alt exemplu este cel al lui Gheorghe Vasile, celebrul “ Gigi Kent”, fost șef al magazinelor alimentare din Drumul Taberei care spre sfarșitul anilor ‘80 a primit initial aceeasi condamnare dar a avut noroc sa supraviețuiasca regimului scăpând in decembrie `89, si devenind apoi unul din primii mari interlopi ai Romaniei.
Asadar, hoția la români este boala veche, fie ca ne place, fie ca nu. Vine de demult, a fost generalizata in comunism si a căpătat in acești nesfârșiți ani de tranzitie dimensiuni apocaliptice. Exista totuși o speranța: generațiile de tineri curajosi care le strigă in față politicienilor corupți si hoți: Nu mai furați!
About the author
