Jalnicul spân

Stau si privesc la televizor la acest bărbat de 40 de ani, înalt, cu șoldurile cam mari, cu mers legănat și cu bretonul caraghios ca de școlar de clasa a IV –a. Faptul că este imberb nu face decât să confirme ipoteza că imberbii sunt imaturi.  Ponta ține cu tot dinadinsul să nu se sustragă regulii generale și se comportă ca un școlar, care deși a crescut fizic mai repede decât colegii lui de clasă și ar putea fi luat ușor ca fiind in clasa a VIII-a, face șotii de școlar de clasa primară. Când te uiți mai atent, te dumirești : “A, stai, că ăstuia nici nu i-au dat tuleii, e copil incă, nu s-a maturizat”.

Aşa îmi începeam articolul de pe blog scris în 14 septembrie 2014, intitulat “Portret de prim-ministru.” Au trecut mai bine de 10 luni de atunci şi din ce în ce mai mulţi oameni spun că sunt îngroziţi de comportamentul spânului Ponta. Personal, Ponta mă preocupă de când a devenit prim-ministru şi pe măsură ce a înaintat în această postură am început să mă sperii. Mulţi din jurul meu, inclusiv cei din familie îmi spuneau acum un an că am făcut o obsesie pentru Ponta. Acum îmi dau dreptate şi îmi spun că efectiv nu se mai pot uita la el de silă. Ponta a reusit să ridice ştacheta imposturii în politică la o cotă greu de imaginat. Acum , toată lumea se întreabă cum de a reuşit. Este acest histrion politic atât de inteligent ? Este, fără îndoială, cu precizarea că inteligenţa are mai multe dimensiuni. În cazul său, discutăm de acea inteligenţă speculativă şi parşivă, asemănătoare cu inteligenţa şcolarului tupeist care întotdeauna va găsi un răspuns la întrebarea profesorului indiferent dacă minte, trişeaza, blufează sau dă vina pe alţii. Peste această inteligentă de tip speculativ se suprapune însă un caracter mizerabil. Sigur că lucrul ăsta nu poate fi observat decât de cei din preajma sa sau de cei cu o capacitate intuitivă mare care sunt capabili de a trage concluzii corecte observând atent detaliile , non-verbalul personajului şi construind puzzle-ul din observaţii, ceea ce este destul de obositor. În cartea sa “Cronică de Cotroceni”, Adriana Săftoiu spune la un moment dat că unul din profesorii ei din universitate, Nicolae Manolescu, i-a atras atenţia să îşi domolească curiozitatea de a scormoni în viaţa scriitorilor pe care Adriana Saftoiu îi admira fiindcă s-ar putea să descopere lucruri îngrozitoare. “Viaţa scriitorilor nu-i acelaşi lucru cu talentul lor” i-ar fi spus Manolescu. Perfect adevărat. Faceţi acest exerciţiu şi cu oamenii noştri politici şi veţi descoperi de ce clasa politică este cancerul acestei ţări; lipsa de valoare suprapusă peste caractere mizerabile în proporţie de 80%.

Să ne întoarcem la spânul nostru. Stăteam şi mă întrebam dacă totusi este sau nu întâmplătoare credinţa din tradiţia noastră populară cum că omul spân este întruchiparea răului. Evident că cea mai valoroasă caracterizare a omului spân este făcută de Ion Creanga în basmul Harap-Alb. Iată caracterizarea clasică din literatura română făcută spânului:

 Portretul moral reiese în mod indirect, din faptele, vorbele şi atitudinea personajului, precum şi din relaţiile cu celelalte personaje.
La întâlnirea cu Harap-Alb, Spânul este linguşitor şi umil, “să nu-ţi fie cu supărare, drumeţule”, “nu ai cumva trebuinţă de slugă, voinice?”, lăudându-se cu hărnicia: “muncesc, muncesc şi nu s-alege -nimica de mine, pentru că tot de stăpâni calici mi-am avut parte”. Se autocompătimeşte, plângându-se de ghinionul care se ţine scai de el şi exprimă, cu prefăcută modestie, filozofia sa de viată,: “la calic slujeşti, calic rămâi. Când aş da odată peste un stăpan cum gândesc eu, n-aş şti ce să-i fac să nu-l smintesc” (să nu-l supăr – n.n.). Viclean peste măsură, nu se dă în lături să păcălească un “boboc” (nepriceput, lipsit de experientă – n.n.) cum era mezinul craiului şi-l atrage în capcana din fântană prin minciuni şi tentaţii ce dovedesc o bună cunoaştere de oameni, o pricepere uimitoare de a sesiza şi de a profita de slăbiciunile celorlalţi. De îndată ce pune capacul pe gura fântânii în care se afla filul craiului, Spânul devine răutacios şi ameninţător şi-l sileşte să jure pe paloş: “Dacă vrei să mai vezi soarele cu ochii şi să mai calci pe iarbă verde, atunci jură-mi-te pe ascuţişul paloşului tău că mi-i da ascultare şi supunere întru toate, chiar şi-n foc de ţi-aş zice să te arunci”. Numele de Harap-Alb, pe care i-l dă Spânul, întregeşte umilinţa la care este supus fiul de crai: “D-acum înainte să ştii că te cheamă Harap-Alb; aista ţi-i numele, şi altul nu”.

Vedeţi acum asemănări izbitoare cu spânul nostru prim-ministru ? De la modul în care a pus mana pe putere în partid până la jalnica apariţie cu cârjele şi firele răzleţe de barbă pe faţă care ar stârni dispreţul oricărui bărbat ne-spân, ca să zic aşa. De la fuga intempestivă la Istanbul lăsându-şi baltă tovarăşii şi până la vizita la DNA, autocompătimindu-se ca un şcolar care se plânge în faţa clasei de cum a fost lovit la meciul de fotbal din curtea şcolii, dar făcând din asta o laudă personală : „Băi, mi-au rupt cârjele, pe bune !”

Ceea ce este iaraşi uimitor este comportamentul tovarăşilor de partid. Cred că de pe vremea lui Ceauşescu nu am văzut atâta slugărnicie dezgustătoare din partea celor din preajma şefului. Sigur, prima este această Mrs. Piggy, adica doamna Rovana Plumb, care prin limbaj, atitudine, şi mod de gândire nu se deosebeşte cu nimic de Aneta Spornic, Alexandrina Găinuşe sau Lina Ciobanu, vajnicele ministrese ale lui Ceauşescu. Urmează desigur şi ceilalţi, fără să îl număr aici pe făţarnicul răspopit Ilie Sârbu, care desigur are circumstanţe atenuante fiindcă îşi apără ginerele, ba sunt chiar sigur că îl şi consiliază cum să iasă neşifonat din toată povestea asta.

În basmul lui Creangă cel care pune capăt nedreptăţii este calul fiului de crai, deşi nimeni nu s-a întrebat nicidată de ce având puterea să o facă oricând, nu a făcut-o mult mai devreme. Probabil că autorul a vrut sa sugereze capacitatea nefirească a norodului nostru românesc de a îndura nedreptăţile întotdeauna mai mult decât este omeneşte normal, după care să reacţioneze violent. Rămâne de văzut cine va fi calul in povestea spânului nostru , Victor Ponta.

About the author