Liviu Dragnea, zapciul transferurilor din politică

Nu mă pot dezbara de obiceiul de a privi la televizor emisiunile de pe canalele de știri. Îmi spun încontinuu că nu fac bine, că ar trebui să îmi recultiv alte plăceri-cititul, concerte , filme , vizite-dar cel puțin deocamdată nu reușesc să mă desprind de această otravă subtilă și parșivă. Nu e mai puțin adevărat că făcând astfel, sunt la curent cu agitata și mizerabila noastră realitate politică. Îmi folosește totuși la ceva ? E mai bine așa? Pot măcar să revendic statutul de cetățean căruia îi pasă de ce se întâmplă? Din păcate nu reușesc să îmi răspund la aceste întrebări. Culmea este că nici măcar nu mai descopăr lucruri speciale. Toată lumea vorbește despre cum au furat unii înaintea altora. Verbul “a fura” a devenit unul obișnuit. Îl folosesc oamenii de partid, miniștri, prim-miniștri, președintele, jurnaliști, invitați. Se fură fabrici, case, terenuri, mașini, bănci, companii, și cel mai grav, voturi.

Stau și mă întreb dacă mai există vreo țară unde verbul “a fura“ a ajuns să facă parte din vocabularul curent al persoanelor publice. Răspunsul la această întrebare l-a dat un profesor de istorie din Suceava, care în cartea sa “ Românii-între Păcală și Miorița”, reușește să dea o explicație plauzibilă – și hâtră, specifică omului din Bucovina – despre cum s-a ajuns aici. Iată ce spune Vasile Constantin Boghean în cartea sa: “Mai gravă este perpetuarea, la nivelul educației în familie, în mass-media, în școală, a defectelor noastre tradiționale cu care aproape ne mândrim. Care sunt primele versuri pe care, tradițional, le învață un copil român în primii ani de viață? <Cățeluș cu părul creț /Fură rața din coteț/el se jură că n-o fură/Dar l-am prins cu rața-n gură>. Care a fost primul joc de cărți pe care l-am jucat majoritatea dintre noi ? <Păcălici> (….) Mai auzim apoi <Ursul păcălit de vulpe>, apoi din <Amintiri din copilărie>, îndragitul episod <La furat de cireșe la mătușa Mărioara>. În clasa a III-a, elevii au de citit, ca lectură suplimentară despre <Păcăla și Tândală>.Una din aceste povestiri începe chiar așa:< Păcală a ajuns într-un sat în care toți oamenii furau unii de la alții.> Mai târziu, cineva <ne fură un sărut>, apoi <ne fură inima> și ne căsătorim. La nuntă nu scăpăm de un moment foarte așteptat < furatul miresei> .Tot la nuntă se cântă una din cele mai frumoase piese de folclor: <Toata lumea-mi zice lotru (hoț), c-am furat un lemn din codru>. Dacă vrei să inveți o meserie, și asta <se fură>. La TV comentatorul sportiv spune < i-a furat mingea>. Când un meseriaș rezolvă nesperat o problemă spune satisfăcut:<am păcălit-o și pe asta>. Folosirea, deloc rară, de către români a expresiei <sincer să fiu> într-un anumit context, la un moment dat, arată că sinceritatea este o stare de excepție. De fapt, în mod indirect, < ne furăm căciula unul altuia>”, conchide în final autorul.

Așadar, cam acesta este peisajul televiziunilor de știri. M-am obișnuit – ca mai toată lumea – cu acest zumzăit continuu așa cum te obișnuiești cu un zgomot de fond care nu te mai impiedică să iți mai depeni gândurile, să mănânci, să vorbești la telefon sau cu cei din jur. Din când în când însă, acest zgomot de fond este rupt de câte un “breaking news”, care, brusc te trezește din ațipeala știrilor cu care creierul s-a obișnuit și devii imediat atent. Așa s-a întâmplat recent cu știrea despre ordonanța de guvern pregătită pentru “a se da liber la transferuri” de la un partid la altul pentru aleșii locali. Știrea l-a adus din nou în centrul atenției pe vicepremierul Liviu Dragnea. Spun din nou, fiindcă în toamna anului trecut, dl. Dragnea a mai fost în vizorul presei după ce procurorul care cerceta implicarea vicepremierului în cazul presupuselor fraude la referendumul privind suspendarea lui Băsescu din 2012 fusese demis în mod suspect de șeful său. Atunci apăruseră dovezi care arătau clar ca dl.Dragnea s-ar fi implicat în mod direct la aducerea forțată a oamenilor la vot pentru a vota împotriva lui Basescu. Bun și-asa, doar nu ar fi prima sau ultima dată când poporimea este ademenită sau chiar amenințată să voteze într-un fel sau altul. Însă ceea ce pur și simplu m-a lăsat cu gura căscată atunci, au fost stenogramele care au apărut ulterior, dintre care una chiar că m-a facut să mă aplec mai atent asupra personajului Dragnea. Până atunci l-am considerat un șmecheraș de Teleorman pus pe căpătuială: alura de ingineraș de provincie, mustăcioara adecvată, privirea vicleană, zâmbetul duplicitar. A așteptat cu răbdare să urce prin hățișurile politicii până să se vadă lângă “greii” partidului. Însă iată că omul e mai mult decât atât. Acest Liviu Dragnea, vicepemier în Guvernul României, în plină zi de vot la referendumul de suspendare din 2012, văzând că prezența la vot a oamenilor care ar fi trebuit să voteze pentru demiterea “faraonului” este sub pragul pe care și-l asumase în parohia lui, a dat un ordin de-a dreptul uluitor unui subaltern: “Băi, organizați-vă, și să mi-i aduceți pe toti la vot ! Îi legați, îi luați în brațe și mi-i aduceți !” Aceste cuvinte au răsturnat cu totul imaginea lui Dragnea în mintea mea. Există situații în care un gest sau o vorbă a unui om deschide o ușă care te duce într-un labirint nebănuit care schimbă cu totul perspectiva despre respectivul om. Care va să zică, Dragnea nu este doar un învârtit ca cei mai mulți politicieni. El nu este doar un baron local înavuțit așa cum am fost tentat să cred până acum. Omul este reprezentarea fidelă a ciocoiului român. Parvenitismul este o trăsătura a ființei umane pe care o întâlnești oriunde în lume și oricând în istorie. L-a descris exceptional John Braine în celebra carte, “Drumul spre înalta societate”. La noi însă, parvenitismul s-a manifestat în cea mai rudimentară și nemernică formă a sa : ciocoismul. Din această cauză țăranii noștri, în ciuda eforturilor făcute de propaganda comunistă de a prezenta boierimea română drept clasa asupritoare a țărănimii, nu au urât atât pe boieri cât pe ciocoi; pe acei oameni plecați dintre ei, fără scrupule , fară caracter, asupritori înnăscuți, puși pe căpătuială, slugarnici față de boieri și nemiloși cu țăranii. Literatura noastră are cel puțin două personaje de referință reprezentate excepțional: Dinu Păturică și Tănase Scatiu. Văzând stenograma din 2012 cu ordinul uluitor al lui Dragnea, nu știu de ce mi-a venit în minte o secvență dintr-un film românesc cu haiduci din seria reușită făcută la începutul anilor 70, cu dragul de Colea Răutu care interpreta ca nimeni altul roluri de zapciu. Colea, cu accentul său inimitabil zbiară la arnăuți : ”Ce vă holbați la mine ca niște boi? Luați casă cu casă și strângeți birurile! Pe cei care nu plătesc îi legați și îi aduceți la agie!” Am așteptat atunci să îl văd pe Victor Ponta spunând miniștrilor săi : ”Vedeți că la supermarket au rămas nevândute mii de cărți din colecția “Adevărul” și “Jurnalul Național”! Luați bani de la trezorerie și cumpărați toate exemplarele din “Ciocoii vechi si noi”! Costă 3,78 lei cartea, ieftin de tot. Până la următoarea ședință de guvern toată lumea să o citească! Băi, organizați-vă, și pe cei care nu au citit-o să mi-i aduceti legați!“

Acum, dl. Dragnea recidivează cam în același stil. De data aceasta însă, având ca țintă nu poporimea care va vota la alegerile prezidențiale, ci pe cei care vor mâna poporimea la vot. Hopa! Asta denotă că vicepremierul a devenit nițel mai sofisticat în potlogării politice, a mai urcat o treaptă pe scara tertipurilor utilizate la scrutinurile electorale. Nu mai zbiară la subalterni să îi aducă legați pe oameni la vot. Acum, cu banii publici într-o mână și cu ordonanța mârșavă în cealaltă, îi pune pe aleși să opteze: banii și transferul în partidul domniei sale, ori rămânerea pe perioada mandatului în partidul care l-a susținut pe ales, și în consecință, pierderea beneficiilor. Încăpățânarea cu care dl . Dragnea insistă în a promova acest act normativ îl face să uite că poate fi periculos să te joci cu transferurile necurate. Îi pot spune asta “greii” din fotbalul nostru.

About the author