Sunt un om obișnuit care se apropie de finalul celui de-al șaselea deceniu al vieții; cu familie și copii mari; cu o slujbă (încă); cu un simț al realității înconjurătoare peste medie și cu un oarecare talent de a pune pe hârtie ceea ce vede și simte. Am avut câteva încercări, iar cunoscuților mei le-a placut ce a ieșit. Am luat asta drept o încurajare. Și de ce nu, și ca pe o joacă provocătoare.

Nu sunt un fan al erei digitale. Dar cineva  mi-a zis că, vreau, nu vreau, singura posibilitate de a împărtăși gândurile mele și altora este blogul.

Urmăresc ca mulți alții ce se întâmplă pe scena politică. Nu sunt un partizan al nimănui, am doar opinii politice – de cele mai multe ori critice – pe care încerc să le exprim onest, așa cum simt. Încerc această nouă experiență cu oarecare emoție. Este emoția oricui încearcă pentru prima dată o confruntare cu publicul nevăzut, cu publicul anonim protejat de tehnologie. Am și o curiozitate personală: vreau să primesc și feed- back-ul unui public nevăzut; când nu sunt obligați să se expună, oamenii devin mai curajoși în a-și exprima opiniile. Asta îmi poate da și mie curajul de a primi critici, posibil din cele mai dure. Este așadar un beneficiu și o provocare pentru toată lumea.

Să purcedem așadar, la treabă. Încercarea, moarte n-are. Pe măsura ce vom înainta în aceasta încercare, ne vom cunoaște mai bine.